BCR primeşte cereri pentru programul Noua Casă şi estimează că va acorda credite de peste 900 milioane de lei în cadrul programului. La un credit de 160.000 lei, pe o perioadă de 30 ani, rata e de 803 lei, valoarea totală plătibilă fiind 294.815 lei

„Banca Comercială Română (BCR) anunţă că primeşte, începând de astăzi, cereri pentru programul Noua Casă. BCR va acorda credite în limita plafonului de 600 milioane de lei, pentru care oferă o dobândă de 2% + IRCC, avans de minimum 5% şi comision 0 pentru analiza dosarului”, a anunţat banca.

Suma maximă care poate fi obţinută poate ajunge la 119.000 euro, iar termenul maxim de acordare este de 30 de ani. Creditele Noua Casă BCR se acordă în limita plafonului disponibil alocat la începutul anului.

Din plafonul total de 2 miliarde de lei acordat de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) pentru cele 14 bănci intrate în programul “Prima Casă”, transformat în “Noua Casă”, 600 milioane de lei au revenit BCR. Fondurile alocate BCR reprezintă 30% din totalul garanţiilor puse la dispoziţie de Guvernul României pentru acest program. Dintre acestea, BCR mai are la dispoziţie 450 de milioane de lei, după deşfăşurarea programului “Prima Casă”, în prima parte a anului. Banca a consumat până acum 150 milioane lei din plafonul alocat iniţial vechiului program.

Banca Comercială Română s-a alaturat programului „Prima Casă” încă din 2009 şi, de atunci, 1 din 4 români au ales să îşi achiziţioneze prima locuinţă prin BCR.

BCR oferă şi un exemplu de calcul pentru un credit luat prin Noua Casă. Astfel, la un credit de 160.000 lei, pe o perioadă de 30 ani, la o dobândă de 4,41% (2% + IRCC), un comision evaluare imobil: de 370 lei, inclusiv TVA şi un comision de gestiune FNGCIMM  – 0,40% anual, calculat la valoarea garanţiei, rata lunară va fi de 803 lei (şi nu include comisionul de gestiune datorat FNGCIMM), iar valoarea totală plătibilă este 294.815 lei. Dobândă anuală efectivă (DAE): 4,72%.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, are o reţea de 19 de centre de afaceri şi 16 birouri mobile dedicate companiilor şi 428 de unităţi retail. Are totodată cea mai mare reţea naţională de bancomate – 2.500 de bancomate şi aparate multifuncţionale, 15.300 POS-uri.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.500 de angajaţi deservesc 16,1 milioane de clienţi în cadrul a 2.355 de filiale din 7 ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia). La sfârşitul lui 2019, Erste Group deţinea active totale în valoare de 263 miliarde euro, înregistra un profit net de 235 milioane euro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed