Becali: Am vorbit cu grupul PNL şi am cerut la Comisia juridică, mi s-a spus că voi fi în comisie

„Deja am vorbit cu grupul PNL şi am cerut la Comisia juridică şi mi-a spus că voi fi în Comisia juridică”, a precizat Becali.

 

El a intrat pentru câteva minute în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, unde se poartă negocierile privind împărţirea funcţiilor în Camera Deputaţilor şi la ieşire a declarat ziariştilor că a fost asigurat că va face parte din Comisia juridică.

 

Camera Deputaţilor nou aleasă se va întruni, miercuri, în prima şedinţă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed