Berceanu revine. Acum împotriva lui Băsescu

Destructurarea PMP a inceput din seara europarlamentarelor, nu mai conteaza, daca mai au acum 1,5 %, spune Radu Berceanu, fost lider al PDL.

Totodata, Radu Berceanu explica motivele rupturii dintre Traian Basescu si PDL, dar si planul din momentul crearii PMP: „Cum sa ai tupeul, chiar nesimtirea, sa rupi un partid de pe dreapta si a doua zi sa vorbesti de unificarea dreptei?”.

V-ati retras de pe scena politica de doi ani. Va ganditi sa reveniti?

Nu. M-am retras pentru ca m-am saturat, am vazut tot. I-am lasat sa faca pe cei care cred ei ca stiu ce trebuie. Nu fac prea bine. Toti se cred Mesia pe pamant, desi e vai de mama lor, nu au facut nimic in viata lor. Nu pot sa spuna macar atat: eu plecam dimineata cu 10 gaste la pascut si seara veneam cu toate acasa. Unora le si lipsesc ani din CV in mod misterios.

Se fac politicieni baieti si fete care constata ce usor e sa ocolesti plutonul si sa ajungi sa ii conduci pe cei cu masterate facute prin strainatate, dand doar cu clanta si cu tupeul. Se duc la televizor si vorbesc cel mai hotarat despre subiectele pe care le stiu cel mai putin.

Sunteti unul dintre cei mai vechi membri ai PD, ati fost camaradul lui Traian Basescu. Ce s-a intamplat intre PDL si Traian Basescu? De ce acea ruptura si acel adio atat de incarcat de emotie?

Dl Basescu a avut multe momente incarcate de emotie, care au provocat emotie generalizata. Imi aduc aminte, dupa ce a iesit presedinte in 2004, a fost o intalnire organizata de Blaga la Sala Palatului, cand ne-a spus: „nu-mi pastrati locul cald, acum sunt presedinte, ma duc”. Blaga plangea de i se innodau lacrimile sub barbie. Eu plangeam, Videanu plangea, toata scena plangea, jumatate din presa plangea. Dupa care a fost ce a fost.

In 2013, Traian Basescu a fost foarte nemultumit ca, desi a dat toate semnalele posibile si unele chiar mai putin posibile ca trebuie sa iasa Elena Udrea, partidul nu a respectat indicatia de sus, poate pentru prima data. Si sigur ca aceasta chestiune l-a deranjat foarte tare si a avut acea iesire.

 

Interviul integral pe ziare.com

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed