Berlusconi a ieșit din spital după tratarea de COVID: Am scăpat și de data asta

„A fost o încercare grea, însă graţie cerului şi medicilor, am trecut peste ea. A fost poate cea mai dificilă încercare a vieţii mele”, a afirmat Berlusconi într-o scurtă declaraţie acordată presei din faţa spitalului.

 

„În orice caz, pot să spun cu mândrie că am scăpat şi de data asta”, a spus el, exprimându-şi totodată solidaritatea cu alte victime ale COVID-19 şi cu rudele acestora.

 

„Le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost aproape”, a mai declarat fostul prim-ministru, îmbrăcat la costum şi deplasându-se fără ajutor, dar având o voce uşor răguşită.

 

„Primele trei zile au fost foarte grele. COVID-19 este o boală gravă şi extrem de periculoasă”, a adăugat el, cerându-le tuturor să respecte regulile sanitare.

 

Politicianul conservator ar urma să mai stea în izolare acasă până când se va recupera complet în urma infectării cu coronavirus.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed