Biden dezvăluie un uriaş plan de relensare economică a SUA, ”Build Back Better”, în valoare de 700 de miliarde de dolari

Fostul vicepreşedinte american, care domină în sondajele de la nivel naţional, a vrut să marcheze astfel o mare relansare a campaniei sale, bulversate de peste trei luni de epidemia covid-19, într-un sector – economia – în care se află în urma miliardarului american.

I’m in Dunmore, Pennsylvania, to discuss my plan to create jobs, raise wages, and help America build back better. Tune in to watch:

— Joe Biden (@JoeBiden)

Planul său – intitulat ”Build Back Better” (Reconstruire mai bună) – este ”îndrăzneţ, practic şi se concentrează asupra construirii unei economii a viitorului” care va fi ”făcută în America, în întregime în America”, a declarat el joi, în urma unei vizite la o fabrică din Dunmore, un orăşel din Pennsylvania, de unde este originar tatăl său.

Joe Biden tours metal facility in Dunmore, PA.

— The Hill (@thehill)

Acest stat-cheie din nord-est face parte din ”Centura de rugină”, care include regiuni afectate de dezindustrializare şi şomaj, care au votat cu Donald Trump în 2016.

Acest program prevede reînfiinţarea locurilor de muncă şterse de criza covid-19, care a decimat economia americană, care înregistra la 18 iunie milioane de şomeri, şi crearea a peste cinci milioane de locuri de muncă suplimentare prin investiţii publice masive pe o perioadă de patru ani.

Astfel, 400 de miliarde de dolari urmează să fie alocaţi ”în vederea cumpărării unor produse şi materiale de care ţara noastră are nevoie în vederea modernizării infrastructurilor, reconstituirea stocurilor şi îmbunătăţirea securităţii”, a declarat el.

Alte 300 de miliarde vor fi alocate Cercetării şi Dezvoltării (R&D) şi unor inovaţii tehnologice precum energii regenerabile şi vehicule electrice.

”Chinezii cheltuiesc miliarde de dolari pentru a încerca să-şi însuşească tehnologia viitorului, iar noi stăm cu braţele încrucişate”, a declarat el.

Banii Guvernului ”vor fi folosiţi pentru a cumpăra produse americane şi a susţine locuri de muncă americane”, a dat asigurări Joe Biden, în faţa unei asistenţe rare, din cauza distanţării sociale.

”RĂSTURNAREA PRIORITĂŢILOR”

El a promis, de asemenea, o independenţă sporită faţă de furnizori străini, un ajutor micilor întreprinderi, mai ales celor deţinute de către minorităţi rasiale, o mai mare libertate a salariaţilor de a se înscrie într-un sindicat şi o creştere a salariului orar al muncitorilor consideraţi ”esenţiali” în timpul pandemiei.

”Nu ajunge să-i salutăm, trebuie să-i plătim”, a lansat el.

”Eu nu accept viziunea defetistă potrivit căreia forţele automartizării şi mondializării ne fac incapabili să păstrăm locuri de muncă bine plătite în Statele Unite şi să creăm locuri de muncă în plus”, a mai declarat fosta mână dreaptă a lui Barack Obama, popular în rândul electoratului muncitor şi care este susţinut de mai multe organizaţii sindicale.

În vederea finanţării proiectului său şi cu scopul de a nu ”încuraja” întreprinderilor la delocalizare, el a anunţat o dublare a texei asupra profitului întreprinderilor din străinătate.

Biden a preluat unele dintre argumentele cu care Donald Trump şi-a construit victoria în 2016 – relocalizări, acordarea priorităţii producţiei naţionale, protecţia împotriva practicilor comerciale ”nedrepte” cu America.

Însă fostul magnat în domeniul imobiliar ”este cea mai rea persoană care să conducă ţara”, a apreciat Joe Biden, denunţând ”incompetenţa” Guvernului în cele trei crize majore actuale – pandemia covid-19 care a ucis peste 133.000 de oameni, criza economică care i-a urmat şi ”rana profundă a rasismului sistemic” în ţara sa.

”O treime” din planul financiar masiv adoptat de către Congres în primăvară ”a ajuns l-a marile întreprinderi. Acestea sunt marii câştigători”, a declarat democratul.

”A venit timpul să răsturnăm priorităţile şi să ajutăm micile întreprinderi”, mai ales cele deţinute de minorităţi.

Soluţia la inegalităţile rasiale ”nu este doar o chestiune de reformă a poliţiei”, a declarat el, un ecou la mişcarea de fierie de la nivel naţional împotriva violenţelor poliţiei.

”Trebuie să avem un program pentru a reforma decalajul averilor”, a subliniat Joe Biden.

Echipa de campanie a lui Donald Trump a denunţat planul lui Joe Biden, apreciind că are ”să anuleze toate câştigurile pe care le-am generat împreună şi să ne arunce într-o catastrofă economică”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed