Bilanturile bancilor sunt tot mai subtiri

Scăderea în termeni nominali este de zece miliarde de lei, pentru că vânzările noi nu reuşesc să depăşească nivelul rambursărilor şi al creditelor neperformante scoase din bilanţuri sau vândute recuperatorilor de creanţe.

 

Bancherii spun că au suficiente resurse pentru a acorda credite, având în vedere că depozitele s-au majorat cu peste 11 mld. lei în ultimul an, dar nu găsesc suficienţi clienţi pe care să-i finanţeze. Depozitele  au ajuns la un nivel record de peste 216 mld. lei în septembrie. Acestea au depăşit nivelul creditelor în iulie, pentru prima dată după şapte ani.

 

„Dinamica creditului a fost influenţată de factori precum declinul costurilor de finanţare în moneda naţională şi convergenţa acestora către nivelul celor în valută, accelerarea procesului de restructurare a portofoliilor de credite neperformante şi persistenţa unui climat investiţional dificil în economie. Credem că relansarea creditului neguvernamental total ar putea fi amânată pentru finalul primului semestru de anul trecut“, potrivit unui raport al Băncii Transilvania, semnat de Andrei Rădulescu, senior economist al băncii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed