Bill Gates redevine omul cel mai bogat al planetei

Cofondatorul Microsoft, Bill Gates, a trecut din nou în fruntea miliardarilor planetei, a căror avere totală a scăzut cu 2.000 de miliarde de dolari faţă de martie 2008, potrivit clasamentului pe 2009 dat publicităţii miercuri de revista Forbes.

"Vestea cea mai importantă astăzi este că suntem aici şi că încă mai sunt miliardari", a declarat glumind, în deschiderea conferinţei de presă, Monie Begley, vicepreşedinte Forbes.

În lume au mai rămas 793 de miliardari, în timp ce anul trecut erau 1.125. Astfel, 332 de nume au dispărut de pe lista Forbes (inclusiv cel al omului de afaceri român Ion Ţiriac), în special din Rusia, India şi Turcia, trei ţări afectate serios de criza financiară. Iar dacă indienii păstrează două nume între primii 20 de miliardari ai lumii (Mukesh Ambani şi Lakshmi Mittal), ruşii nu mai au niciun reprezentant, în timp ce în 2008 aveau patru.

Începând din martie 2008, miliardarii lumii au "sărăcit", iar averea lor totală aproape s-a înjumătăţit, scăzând de la 4.400 la 2.400 de miliarde de dolari.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed