Blue Air anunţă că nu va relua zborurile nici din 10 octombrie. Compania precizează că va trasnmite un anunţ imediat după finalizarea discuţiilor cu potenţiali investitori privind data la care estimează că flota sa va decola din nou

”Multiplele dificultăţi financiare şi operaţionale, generate de pandemia COVID-19 s-au făcut simţite într-o manieră severă la nivelul tuturor companiilor aeriene, însă cu şi mai mare intensitate de către companiile aeriene regionale private care se luptă pentru supravieţuire. În pofida acestor greutăţi şi a altor elemente adverse, Blue Air – o mândră companie privată românească, face tot posibilul pentru a îşi relua operaţiunile de zbor”, anunţă compania, printr-un comunicat.

În acest scop, Blue Air se află în prezent în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital, astfel încât să poată reîncepe operaţiunile aeriene.

”Având în vedere, însă, complexitatea acestui proces, Blue Air nu este, din păcate, încă în măsură să reînceapă să zboare din data de 10 octombrie 2022. Blue Air va trasnmite un anunţ imediat după finalizarea discuţiilor în curs cu privire la momentul la care estimează că flota sa va decola din nou. Blue Air regretă în mod sincer neplăcerile cauzate atât pasagerilor, cât şi angajaţilor, creditorilor şi furnizorilor săi, şi continuă să depună toate eforturile necesare pentru a minimiza întârzierile în vederea reluării operaţiunilor”, mai arată compania.

Blue Air anunţa, pe 9 septembrie, printr-un comunicat, că îşi propune să reia zborurile începând cu data de 10 octombrie 2022. Decizia de reluare a zborurilor are în vedere în mod decisiv posibilitatea societăţii de a rambursa tuturor pasagerilor afectaţi sumele datorate şi de a achita tuturor partenerilor comerciali costurile serviciilor prestate în favoarea companiei. 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed