BLUE AIR primește vești groaznice din Parlamentul României!

Proiectul legislativ privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă 167/2020, care modifică OUG 139/2020, a fost adoptat de Senat cu amendamente. Unul dintre acestea se referă la abrogarea în întregime Articolului 2 din Ordonanţa 139/2020 care se referă la garantarea de către stat a unor împrumuturi de cel mult 300,77 milioane de lei contractate de Blue Air.

 

Un alt VIRUS se apropie de România. Luna ianuarie va fi un pericol. Rafila avertizează

 

Practic, la art. 2 din Ordonanţă se menţionează că: „(1) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să garanteze, în numele şi contul statului la solicitarea Societăţii Blue Air Aviation – SA, denumită în continuare Blue Air sau beneficiar, unul sau mai multe împrumuturi, după caz, contractate de beneficiar în limita sumei de 300.775.000 lei, pe o perioadă de până la 6 ani, cu titlu de ajutor de stat şi ajutor de salvare. Contractarea împrumutului/împrumuturilor se va realiza până la 31.10.2020.

 

Întrebarea care l-a blocat pe Arafat: N-am să răspund vreodată

(2) Garanţia va acoperi în procent de cel puţin 100% valoarea împrumutului, precum şi dobânzile şi comisioanele aferente acestuia.

(3) Valoarea exactă a împrumutului va fi cea stabilită prin decizia de autorizare a ajutorului de stat si a ajutorului de salvare de către Comisia Europeană”.

De asemenea, a fost abrogat şi art. 12 atât din OUG 139/2020, cât şi din OUG 167/2020 care prevede între altele ca, din împrumutul garantat de stat, Blue Air să ramburseze cu prioritate datoriile către Statul Român, împrumutul contractat de la Eximbank, în valoare de 30,3 milioane lei şi accesoriile aferente, precum şi obligaţiunile corporative emise prin plasament privat către Societatea de Investitii Financiare Banat-Crişana, în valoare rămasă de şase milioane euro şi accesoriile aferente. La finele lui 2019, SIF Banat-Crişana achiziţionase obligaţiuni Blue Air de nouă milioane de euro. În data de 16 iunie, societatea a anunţat amendarea prospectului de ofertă şi prelungirea cu trei luni a termenului de maturitate a obligaţiunilor, care ar fi trebuie să fie 15 septembrie.

Guvernul dăduse undă verde, săptămâna trecută, unui proiect de hotărâre pentru aprobarea condiţiilor de acordare a garanţiei de stat în favoarea societăţii Blue Air pentru compensarea pierderilor economice suferite în contextul pandemiei de COVID-19.

În luna august, Comisia Europeană aprobase garanţia pe care Statul Român vrea să o acorde companiei aviatice, pentru împrumuturi în valoare de 62 milioane de euro, în vederea despăgubirii Blue Air pentru daunele suferite ca urmare a pandemiei.

Ajutorul prevăzut în Ordonanţă pentru Tarom a fost păstrat. Proiectul de lege va fi trimis Camerei Deputaţilor care este for decizional.

În anul 2019, cifra de afaceri a Blue Air a fost de 2,187 miliarde lei, cu 5% sub cea din decembrie 2018, în timp ce profitul înainte de impozitare a fostd e 72,2 milioane lei, după trei ani de scăderi consecutive.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed