Bogaţii vor bone filipineze. Ca să le plătească cu 300 de euro pe lună

Cererea de personal filipinez pentru asistenţa casnică a apărut pe piaţa autohtonă în urmă cu circa trei-patru ani şi a crescut semnificativ în ultimii doi ani. În primul trimestru al lui 2010, cererea de bone filipineze a înregistrat o creştere de aproximativ 40% comparativ cu perioada similară a anului trecut, spun jucătorii din piaţa de profil.

“Trebuie spus că iniţial clienţii nu solicită în mod special bone filipineze, ci doar bone care să îndeplinească anumite condiţii: să vorbească limba engleză, să aibă experienţă şi/ sau cursuri de specializare în domeniu, să fie blânde, dar ferme în ceea ce priveşte programul copiilor şi educaţia lor. Oferta locală de profil este cu mult mai mică decât cererea, aşa încât se apelează la bonele filipineze, care au deja o tradiţie recunoscută în acest sens”, a explicat Tiana Perfect, managing partner al companiei Perfect Connections Associates, unul dintre cei mai mari jucători de pe segmentul recrutării şi plasării de personal asiatic.
Bonele din Filipine sunt angajate în regim intern, drept care angajatorul trebuie să dispună de spaţiu suplimentar pentru a le „caza”.

Persoanele care angajează bone filipineze au de obicei venituri peste medie, sunt politicieni şi oameni de afaceri.
“Clienţii angajatori provin din domenii foarte variate: din totalul clienţilor care au angajat bone filipineze, circa 40% sunt oameni de afaceri, 20% sunt oameni politici, 30% au poziţii de management în diferite companii, iar restul de 10% provin din showbiz”, conchide Tiana Perfect.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed