Bogdan Ionescu, prietenul Elenei Băsescu, şi-a dat demisia din funcţia de expert asistent la Min. Economiei

Ministerul nu dă explicaţii când a fost depusă demisia sau motivele acesteia, dar ţine să precizeze că angajarea s-a făcut legal, în urma unui concurs anunţat în presă pentru ocuparea unui post devenit disponibil în urma plecării din instituţie a şapte angajaţi, după regula fixată anul trecut de guvern.

„Bogdan Ionescu a ocupat postul temporar vacant, aferent funcţiei publice de execuţie de expert asistent în urma unui concurs organizat în temeiul HG 611/2008 în data 25 februarie 2010 si anunţat conform prevederilor legale mai sus menţionate în Monitorul Oficial, partea a III-a, nr. 26 din 26.01.2010, în cotidianul România Liberă din data de  27 ianuarie 2010, precum şi pe site-ul MECMA, unde se poate vizualiza şi în prezent”, susţine comunicatul ministerului.

Anunţul de sâmbătă vine după ce, vineri, acelaşi minister anunţa că Bogdan Ionescu a mai câştigat un concurs organizat de instituţie, în urma căruia a fost numit consilier economic la Ambasada din Franţa. În acelaşi timp, Oana Bălan, fiica secretarului de stat din Ministerul Economiei Maria Pârcălăbescu, a fost numită pe o poziţie similară la Ambasada din Uruguay.

Potrivit ziarului Libertatea, Bogdan Ionescu a fost angajat în 5 martie, pe baza unui concurs, consilier la Direcţia Generală Relaţii Externe din Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Ulterior, în 22 martie, Bogdan Ionescu participă la un alt concurs, pentru postul de secretar economic III la Ambasada României la Paris.

Acelaşi ziar a mai scris că, în ziua în care Bogdan Ionescu dădea concurs pentru postul din Paris, Oana Bălan, fiica Mariei Pârcălăbescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, concura pentru un post de secretar economic III la Ambasada României din Montevideo, capitala Uruguayului. Oana Bălan şi-ar fi început cariera anul trecut, când era consilieră pentru un coleg al mamei sale, secretarul de stat Gheorghe Marin.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed