Bolt lansează serviciile de transport la cerere în Braşov. Preţul curselor începe de la 7 lei

„Bolt, principala platformă europeană de transport la cerere, lansează serviciul de ride-hailing în Braşov, continuând astfel extinderea serviciilor sale în principalele centre urbane ale ţării. Având în vedere faptul că cerinţele oamenilor s-au schimbat în timpul pandemiei, compania a încercat să răspundă acestor nevoi şi să se extindă în cât mai multe oraşe care dispun de o flotă de şoferi parteneri şi care au potenţial semnificativ de utilizare, cunoscând deja conceptul de ride-hailing şi folosind acest tip de servicii”, a anunţat compania.

Preţul curselor Bolt începe de la 7 lei, în funcţie de categoria aleasă. Pe perioada lansării, pasagerii beneficiază de reduceri de până la 50%, în limita a 7 lei. Atât pasagerii, cât şi şoferul au obligaţia legală de a purta permanent masca de protecţie. Bolt le recomandă, de asemenea, şoferilor săi parteneri să dezinfecteze maşinile după fiecare călătorie, iar pasagerilor să respecte regulile de distanţare socială şi de igienă conform legilor în vigoare şi recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. 

”Braşovul este cel de-al treilea oraş pe care îl lansăm în mai puţin de o lună, dublând practic numărul de oraşe din România în care Bolt este prezent cu serviciul de ride-hailing. Lansarea în Braşov valorifică experienţa pe care echipa a acumulat-o anul acesta în urma extinderii serviciilor noastre în mai multe oraşe din ţară. Am reuşit să optimizăm şi să accelerăm procesele de lucru, oferindu-le braşovenilor, în timp record, o variantă alternativă de transport rapid, sigur şi economic. De asemenea, cei care ne vor fi şoferi parteneri vor putea beneficia de o nouă sursă de venit”, spune Cristian Sălceanu, country manager Bolt România.

Pentru a accesa serviciile Bolt, utilizatorii trebuie să instaleze aplicaţia de ride-hailing Bolt, pe care o pot descărca de pe Google Play sau App Store.

”Nu este o alegere întâmplătoare, ne-am dorit să ajungem în centrul celei mai importante regiuni turistice din ţară la timp pentru sărbătorile de iarnă. În plus, cu prezenţa din Braşov, vom putea facilita transportul dinspre şi către Poiana Braşov, Predeal, Bran, Râşnov şi alte destinaţii turistice din împrejurimi într-o perioadă în care numărul de turişti creşte semnificativ. Trecem printr-o perioadă dificilă şi plină de incertitudini, dar suntem optimişti şi credem că în curând vom putea reveni la o viaţă normală. Evenimentul de astăzi este deci şi un semnal de încredere în potenţialul Braşovului pe termen lung”, a adăugat Cristian Sălceanu.

Bolt este cea mai mare platformă europeană de mobilitate. Are peste 30 de milioane de utilizatori înregistraţi în peste 35 de ţări din lume. Serviciile sale includ de la transport la cerere şi micromobilitate, cu trotinete electrice şi biciclete electrice, la livrări de mâncare şi pachete.

Compania este prezentă în România cu serviciile de transport de persoane, de transport de produse, de închiriere de trotinete electrice, de livrare de mâncare (Bolt Food) şi cu divizia de software development, care deserveşte toate subsidiarele din Europa ale companiei. Serviciile Bolt sunt disponibile în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Constanţa şi Iaşi.

Toate cursele de ride-hailing de la Bolt sunt 100% neutre din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, ca urmare a Bolt Green Plan, de a reduce amprenta ecologică a companiei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed