BOMBĂ la CARACAL: DINCĂ ar putea fi eliberat

Avocatul familiei Alexandrei Măceșanu, Aurel Moldovan, a anunțat luni, la intrarea în sediul DIICOT, că Gheorghe Dincă ar putea fi eliberat, deoarece nu sunt suficente probe la dosar.

 

”După cum bine știți, încă de la început de când am intrat în această cauză am spus că nu sunt probe care să conducă spre aceste crime efectuate de către inculpatul Dincă.

 

Ele sunt demonstrate prin modalitatea incorectă în care s-au administrat aceste probe pe săvârșirea infracțiunii de omor, întrucât, arderea în butoi, după cum v-ați dat seama, nu poate fi supusă unei astfel de situații de fapt și de drept”. – a spus avocatul.

 

De asemenea, Moldovan a subliniat faptul că, după expirarea celor 6 luni de arest preventiv, perioadă maximă prevăzută de lege, Gheorghe Dincă ar putea fi eliberat, în condițiile în care el se află în arest din luna iulie.

 

”Se poate pune în libertate. După cum bine știți nu poate continua sub nicio formă dacă dosarul nu este trimis în judecată pentru a se menține această măsură preventivă. Deci în mod obligatoriu organul de urmărire penală trebuie cumva să facă – ori să soluționeze dosarul ori să-l pună în libertate.” – a mai declarat avocatul familiei Alexandrei Măceșanu, Aurel Moldovan.

 

Articolul integral pe ȘTIRILE PROTV

 

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed