Bombardarea Odesei nu afectează exportul cerealelor şi implementarea Acordului de la Istanbul, consideră Kremlinul

0

Bombardamentele ”vizează doar infrastructura militară. Nu au absolut nicio legătură cu infrastructuri folosite în punerea în aplicare a acordului privind exportul cerealelor”, declară un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

”De aceea, asta nu poate şi nici nu trebuie să să afecteze procesul de încărcare”, subliniază el într-o conferinţă de presă zilnică, telefonică.

Armata rusă a bombardat sâmbătă portul ucrainean Odesa – vital în comerţul ucrainean cu cereale.

Aceste atacuri au avut loc la doar o zi după semnarea unui acrod între Rusia, Ucraina, Turcia ş ONU, care să permită exporturi de cereale din Ucraina, în vederea unei reduceri a riscului unei crize alimentare mondiale – care se contutează din cauza războiului rus în Ucraina.

Acest acord, semnat vineri, la Istanbul, prevede instaurarea unor culoare securizate care să permită circulaţia la Marea Neagră a unor nave comerciale şi exportarea a 20-25 de milioane de tone de cereale blocate în Ucraina.

Exportul grâului, porumbului şi florii-soarelui din Ucraina avea loc în proporţie de 90% pe mare, în principal de la Odesa, principalul port ucrainean la Marea Neagră – care concentra 60% din activitatea portuară a Ucrainei.