Borbély a semnat o finanţare 120 mil. euro pentru reabilitarea infrastructurii de apă din Suceava

0

„În prezent, România este pe locul întâi la semnarea şi aprobarea proiectelor mari de infrastructură de mediu şi putem să ne mândrim cu acest lucru. În acest moment avem semnate proiecte în valoare de peste cinci miliarde de euro, numai de la începutul anului fiind semnate contracte în valoare de 1,5 miliarde de euro. Deja, din punct de vedere al agendei pe 2007-2011, ne încadrăm în graficul convenit cu Uniunea Eropeană, şi chiar vom depăşi previziunile în ceea ce priveşte semnarea contractelor. Cu toate acestea, cea de-a doua fază, a implementării şi a absorbţiei fondurilor, ce intră în responsabilitatea autorităţilor locale, lasă de dorit. Ne preocupă ce se întâmplă în acest domeniu unde nu suntem mulţumiţi”, a subliniat ministrul László Borbély.

Proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Suceava” va avea ca beneficiari 200.000 de locuitori şi va rezolva în proporţie de 100% problema reabilitării reţelelor de apă în mai multe zone din judeţul Suceava, spun oficialii ministerului.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a afirmat că pe 11 aprilie 2011 a semnat pentru un proiect de 63 milioane de euro, ce includea două gropi ecologice de deşeuri şi peste 7.000 de puncte de colectare.

„Azi (marţi, 5 iulie, n.r.) semnăm un proiect de 120 milioane de euro pentru cinci aglomerări urbane: Suceava, Fălticeni, Vatra Dornei, Rădăuţi şi Gura Humorului şi peste 200.000 locuitori vor beneficia de acest proiect prin conectarea la reţeaua de apă şi canal.  Judeţul Suceava se îndreaptă spre un procent de 60-65% din populaţia conectată la utilităţi. De asemenea, ne interesează şi capitolul referitor la inundaţii din POS Mediu, dat fiind faptul că Suceava este un judeţ cu un grad major de risc la inundaţii”, a declarat Flutur.

Proiectul constă mai ales în măsuri de construcţie şi reabilitare a fronturilor de captare, extinderea şi reabilitarea conductelor de aducţiune, a reţelei de distribuţie, inclusiv construcţia staţiilor de pompare, reabilitarea staţiilor de tratare şi clorinare a apei, precum şi reabilitarea şi extinderea reţelelor de canalizare, inclusiv construcţia şi reabilitarea staţiilor de pompare şi extinderea şi reabilitarea staţiilor de epurare.

Reprezentanţii Ministerului Mediului spun că toată populaţia acestor aglomerări va fi conectată la reţeaua de apă potabilă şi va avea astfel acces la surse sigure de apă, reprezentând un număr suplimentar de 49.594 locuitori conectaţi la un sistem sigur de alimentare cu apă potabilă.