Boris Johnson a transmis UE că este dezamăgit de progresele insuficiente ale negocierilor comerciale referitoare la Brexit

0

”Premierul a notat dorinţa unui acord, dar şi-a exprimat dezamăgirea că nu au avut loc progrese mai multe în ultimele două săptămâni”, potrivit unui comunicat al biroului lui Boris Johnson.

Şeful guvernului de la Londra a purtat miercuri o discuţie telefonică cu von Der Leyen şi cu Charles Michel, preşedintele Consiliului European.

”Premierul a mai spus că a aşteptat cu interes să afle rezultatul Consiliului European şi că va reflecta înainte de a stabili paşii următori ai Marii Britanii, în contextul declaraţiei sale din 7 septembrie.

Johnson a afirmat pe 7 septembrie că este nevoie ca Marea Britanie şi UE să ajungă la un acord comercial referitor la Brexit până la Consiliul European din 15 octombrie, pentru ca acesta să poată intra în vigoare până la sfârşitul anului.