Ce destinații preferate au românii în minivacanţa de 24 ianuarie. Prețul cazării a crescut cu 20%

Braşov, Sibiu, Sinaia, Buşteni şi Oradea se numără printre destinaţiile preferate de români pentru minivacanţa de 24 ianuarie, conform unui raport emis de de platforma hotelieră online Travelminit.ro, care mai indică şi că preţul mediu pentru o cameră dublă/noapte este de 286 de lei, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Angajaţii din sectorul public vor avea o minivacanţă cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie, după ce Guvernul a decis că şi ziua de luni, 23 ianuarie, va fi liberă astfel încât să se poată face punte cu weekendul. 

Preţul mediu pentru o cameră dublă/noapte este de 286 de lei în perioada minivacanţei, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când preţul mediu pentru o cameră dublă/noapte era de 236 de lei.

Destinațiile cu cele mai multe rezervări sunt Braşov, Sibiu, Sinaia, Buşteni şi Oradea

Potrivit raportului Travelminit.ro, în topul destinaţiilor cu cele mai multe rezervări din acest weekend se află Braşov, Sibiu, Sinaia, Buşteni şi Oradea, semn că românii preferă în continuare Valea Prahovei şi city-break-urile pentru sejururile de scurtă durată.

”Un alt motiv pentru creşterea rezervărilor în această perioadă este şi folosirea voucherelor de vacanţă la achiziţia unor sejururi, o măsură care a contribuit semnificativ la dezvoltarea turismului românesc.

Aşadar, cei care primesc aceste tichete trebuie să ştie că încă le pot utiliza pentru a plăti integral sau parţial următoarea vacanţă în ţară”, subliniază reprezentanţii Travelminit, amintind că Ministerul Finanţelor a confirmat recent faptul că voucherele vor fi şi acordate şi anul acesta, valoarea lor fiind tot de 1450 de lei. 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed