BRD anunţă Strategia pentru 2025: Să acorde finanţări sustenabile cumulate de peste 1 miliard de euro, continuarea digitalizării procesului de banking, să închidă din sucursale şi nu exclude eventuale disponibilizări

”Am început deja să reducem numărul de sucursale cu un an în urmă. Când am sosit eu aici, la finalul anului 2016, aveam 840 de sucursale în România, iar acum avem mai puţin de 500 de unităţi. Astfel că trendul de reducere a numărului unităţilor bancare nu este unul nou nici pentru BRD, nici pentru alte bănci prezente pe piaţă. Dacă ne uităm în piaţă, este un pattern similar peste tot. Ce am făcut noi a fost nu doar să reducem numărul acestora, ci să şi mărim capacitatea sucursalelor existente. Deoarece este extrem de dificil să serveşti un client când ai o unitate mică cu numai 2-3 angajaţi. Deci avem mai puţine succursale, dar mai mari decât erau înainte. Astfel, până acum, numărul angajaţilor a scăzut uşor, în parte din cauză că unii au dorit să plece, iar pe alţii i-am relocat în unităţile mai mari”, a declarat miercuri François Bloch, CEO-ul BRD Groupe Société Générale, în cadrul unei întâlniri cu presa.

Mai mult, personalul este instruit pentru a putea prelua şi alte sarcini.

”Funcţiile în cadrul băncii se schimbă. Nevoile noastre se schimbă, pentru că şi clienţii cer altceva şi avem diverse programe în vederea pregătirii angajaţilor pentru noile sarcini. Dacă închidem succursale, îşi vor găsi de fapt un job tot în cadrul băncii, în altă parte. Problema noastră în România este mai degrabă să găsim personal. Piaţa muncii e foarte strânsă şi chiar avem un număr de posturi deschise, chiar dacă am închis din unităţi. Am avut şi disponibilizări în trecut şi acest lucru se poate întâmpla şi pe viitor, dar e extrem de limitat”, a spus Bloch.

Structura reţelei va continua să fie ajustată, spun reprezentanţii băncii.

”Vom continua să închidem branch-uri, dar închiderea nu înseamnă doar dispariţia unei unităţi, ci şi consolidarea mai multor unităţi într-una singură. Practic, vom avea un număr mai mic de unităţi, dar unităţi mai mari şi cu un rol diferit de cel de astăzi. Pentru că tranzacţiile, acţiunile simple se vor întâmpla online, în timp ce cei din unităţi îşi extind nivelul de pregătire şi devin un sfătuitor şi un ajutor pentru client în lucruri mai complexe. Vă dau un exemplu: dacă un client vine azi la bancă şi cere un depozit, clientul are în spate o nevoie, clientul respectiv vrea să economisească bani pentru ceva anume: poate pentru şcoala copilului, poate pentru o viitoare achiziţie. Şi ne dorim ca ai noştri colegi de la birouri să poată avea o conversaţie cu clientul, să înţeleagă nevoia reală a clientului şi să-i ofere diverse alternative. Practic, rolul sucursalelor va deveni mult mai important în a fi alături de client şi a găsi soluţii la nevoia sa reală”, a declarat directorul general adjunct, coordonator al ariei retail, Radu Topliceanu.

Acesta a precizat că nu există o ţintă privind numărul unităţilor ce vor fi închise, decizie ce ţine de gradul de adopţie digitală a clienţilor şi de nevoia clienţilor de prezenţă fizică.

BRD Groupe Société Générale a prezentat miercuri principalele orientări ale planului său de acţiune Horizons 2025: Clientul pe primul plan, banking responsabil care oferă soluţii relevante şi personalizate printr-o combinaţie de experienţă umană şi digitală.

”Obiectivele-cheie ale planului sunt:

Să continuăm să ne bazăm pe expertiza noastră pentru a profita de creşterea pieţei, îmbunătăţind modelul de relaţionare la nivelul tuturor segmentelor de clienţi;

Să oferim un parcurs complet digitalizat, combinând cele mai bune elemente ale modelelor de distribuţie bazate pe reţeaua fizică, respectiv pe canalele digitale    

Să încurajăm tranziţia durabilă prin intermediul unei strategii ESG cuprinzătoare, cu ambiţia de a deveni lider în finanţarea tranziţiei energetice”,arată banca.

”Se estimează că băncile vor juca un rol cheie în tranziţiile de sustenabilitate, în special prin finanţările verzi”, spun reprezentanţii băncii.

De asemenea, un alt obiectiv este ca majoritatea serviciilor pentru clienţi să fie disponibile online cu un singur portal.

BRD şi-a planificat totodată pentru perioada specificată creşterea numărului clienţilor IMM activi, precum şi creşterea numărului proceselor automatizate.

„Planul nostru Horizons 2025 abordează viitorul BRD din trei perspective principale: satisfacţia clientului şi digitalizare, tranziţia către sustenabilitate şi eficienţa liniilor de business. Această strategie se traduce prin executarea viziunii noastre de a consolida relaţia pe termen lung cu clienţii noştri, persoane fizice şi juridice, oferind mai multă personalizare şi un parcurs omnicanal. Prin Horizons 2025, BRD doreşte să-şi întărească poziţia pe piaţa românească, să fie lider în tranziţia energetică spre  sustenabilitate şi să ofere mai mult sprijin economiei şi societăţii româneşti”, spune François Bloch, CEO-ul BRD Groupe Société Générale.

Piaţa românească are în continuare perspective semnificative de creştere, remarcându-se printr-un grad încă scăzut de intermediere financiară, prin comparaţie cu media Uniunii Europene, şi un potential încă şi mai important în ceea ce priveşte serviciile cu valoare adăugată precum asigurările şi managementul activelor, arată banca.

”BRD are ambiţii importante în domeniul ESG: sprijinirea clienţilor în procesul de tranziţie energetică şi dobândirea poziţiei de lider în materie de finanţare verde în România. În 2021, BRD s-a poziţionat deja drept pionier prin acordarea celui mai mare credit verde din România, în valoare de 250 milioane euro şi prin intermedierea primei emisiuni de bonduri corporative legată de obiective de sustenabilitate. Ambiţia băncii este aceea de a acorda, până în 2025, cumulat, finanţări sustenabile de peste 1 miliard de euro”, mai arată strategia.

BRD – Groupe Société Générale este unul dintre liderii pieţei bancare din România. Banca operează o reţea de 499 de sucursale şi are active totale în valoare de 71 miliarde lei (la 31 martie 2022).

BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai importante grupuri europene de servicii financiare. Société Générale are peste 131.000 de angajaţi în 66 de ţări şi sprijină zilnic 26 de milioane de clienţi persoane fizice, companii şi investitori instituţionali din întreaga lume, oferind servicii de consultanţă şi soluţii financiare personalizate. Grupul se bazează pe trei activităţi principale complementare:

– Retail banking în Franţa

– Retail banking internaţional, Asigurări şi Servicii financiare

– Global Banking şi Soluţii pentru investitori

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed