BRD: În sistemul bancar românesc vor exista consolidări în 2009

0

"În România există prea multe bănci implicate pe segmentul retail. Poţi să ai 40 de bănci, dar specializate pe nişe! O instituţie bancară care vrea să acopere toată piaţa implică dificultate şi costuri ridicate. De exemplu, Societe Generale a închis toate operaţiunile unde nu a existat suficientă cotă de piaţă", a mărturisit Gelin. 

Preşedintele BRD spune că este evident că în 2009 şi 2010 vor exista conolidări în piaţă. "Este foarte probabil ca unele companii să aibă dificultăţi şi sa trebuiască să găsească parteneri pentru a trece peste această situaţie. Este şi cazul sistemului bancar, să existe consolidări în piaţă în lunile următoare",a mai spus Gelin.

Preşedintele BRD a precizat ca în piaţă sunt 10-12 bănci care au avut anul trecut ambiţii pe domeniul de retail şi cu siguranţă acestea vor trebui să-şi consolideze poziţia prin schimbarea strategiei.