BREAKING NEWS: Tudorel Toader A DECLANȘAT DEMITEREA Laurei Codruța KOVESI!

Tudorel Toader, critici DURE la adresa şefei DNA Codruţa Kovesi: Raportul relevă comportamentul excesiv de autoritar, discreţionar al procurorului şef al DNA. Implicarea în anchetele altor procurori. A supravegheat ancheta în cazul OUG 13

„Un comportament excesiv de autoritar. Personal a supravegheat ancheta desfăşurată de procurori în legătură cu OUG 13. Citez <<Eu mi-am asumat acest dosar împreună cu procurorul X şi Y. Nu au făcut un milimetru la stânga sau la dreapta fără ca eu să spun DA>> Aşadar, se observă o supraveghere, o implicare în realizarea anchetelor altor procurori, ceea ce legea interzice”, a declarat Tudorel Toader.

Acesta spune că trecerea timpului a acutizat situaţia. Totodată, Toader a acuzat şi modul de soluţionare a dosarelor penale, în funcţie de impactul mediatic.

„Prioritizarea soluţionării dosarelor cu impact mediatic. Acestea nu se rezolvă după rezonanţa publică pe care o au, nu după calitatea persoanei care se presupune că a comis presupusele fapte, ci în ordinea cronologică a înscrierii sesizării”, a mai spus Toader.

 

Despre anchetarea OUG 13

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi seară, că declanşarea unei anchete penale, care s-a concretizat prin descinderi la Ministerul Justiţiei, a creat o stare de tensiune şi a blocat practic activitatea de legiuitor a Guvernului.

„Declanşarea unei ample anchete penale care s-a concretizat prin descinderi la Ministerul Justiţiei, prin ridicare de acte, audierea unui număr mare de funcţionari, sceretari de stat şi miniştri a creat o stare de tensiune, creând premisele unui blocaj„, a declarat Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a criticat faptul că procurorii DNA şi-au arogat practic competenţe pe care nu le posedau.

„Guvernul este blocat în activitatea sa de legiuitor. Curtea mai spunea că, prin conduita sa, DNA şi-a arogat o competenţă pe care nu o poseda, controlul modului de adoptare a unui act normativ, ceea ce a afectat buna funcţionare a unei autorităţi. Prin urmare, CCR a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constiţională, reţinând şi conduita pe care trebuia să o urmeze DNA”, a completat Toader.

Tudorel Toader a precizat că, în 14 ani, Curtea Constituţională a constatat 13 conflicte între instituţii ale statului, dintre care două generate de DNA în 2017.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader  a anunţat joi că raportul privind activitatea managerială de la DNA se bazează pe 20 de categorii şi fapte, primul punct fiind legat de conflictele de natură constituţională în raport cu alte instituţii.

„Concluziile sunt fundamentate pe un număr de 20 de puncte care prezintă 20 de categorii de acte şi fapte menţionate. În raport sunt reţinute faptele pentru perioada februarie 2017-februarie 2018”, a declarat Tudorel Toader.

Ministrul a anunţat că primul punct este legat de raporturile DNA cu alte instituţii.

„Situaţie fără precedent- raporturile dintre autorităţile publice din România. Sunt trei conflicte juridice, într-un an, de natură constituţională. Curtea a constatat încălcarea Constituţiei de către DNA”, a mai spus Toader.

 

Principalele declaraţii ale ministrului Tudorel Toader

– Raportul este destul de cuprinzător, are 36 de pagini, nu ştiu dacă aveţi răbdarea de a-l prezenta în sinteza, iar după întâlnire îl vom posta pe site-ul Ministerului Justiţiei, sigur îl puteti descăra şi folosi

– Este o prezentare a raportului, nu o conferinţă de presă. Avem o Justiţie, unii spun că e bună, alţii că e rea. Justiţia trebuie să fie egală pentru toţi, în slujba cetăţeanului. În urmă cu 6 luni se împlineau 6 luni de la preluarea demnităţii de ministru al Justiţiei. Ne aflam împreună aici când prezentam direcţiile de modificare pentru legile Justiţiei.

-Demnitatea de procuror e respectabilă dacă e exercitată în limitele competenţelor constituţionale, cu bună credinţă, pentru a servi binelui public.

– Prezentul raport nu reprezintă o evaluare a activităţii DNA, raportul de sinteză privind activitatea Ministerului Public va fi prezentat Parlamentului

– Obligaţia din legea 304 nu are legătură cu raportul privind activitatea managerială a DNA. Raportul de faţă reprezintă luarea de poziţie a Ministrului Justiţiei, determinată de rolul său constituţional.

– Elaborarea acestui raport a fost realizat pe fondul dezbaterilor care au căpătat o amploare deosebită în ultimul an, dezbateri care au divizat societatea.

– Luarea de poziţie priveşte activitatea managerială a procurorului şef a DNA

– Potrivit art 51, alin 3, la verificarea organizării eficiente a activităţii vor fi avute în vedere folosirea adecvată a resurselor, gestionarea situaţiilor de criză, a informaţiilor, repartizarea sarcinilor. Faţă de cadrul legal invocat am realizat o analiză privin orrganizarea eficientă, comunicarea, asumarea responsabilităţilor, în perioada februarie 2017-februarie 2018, iar etapele instituţionale acestei evaluări sunt: raportul de evaluare a eficienţiei manageriale, urmare a pronunţării de către CCR a deciziei 68/2017 prin care s-a contatat că exista un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – DNA şi Guvern.

– Am conchis atunci faptul că rezultatele negative pe linia acestei abordări pot impune pe viitor oportunitatea revocării.

– Am pornit de la controlul cerut Inspecţiei Judiciare, de a face o verifiicare de fond la DNA în condiţiile în care în 10 ani nu se făcuse nicio verificare.

-Dacă aş sări direct la concluzii v-aţi spune că sunt fundamentate pe un număr de 20 de puncte care prezintă 20 de categorii de acte şi fapte, reţinute în perioada februarie 2017-februarie 2018.

– În primul rând, am reţinut o situaţie fără precedent în cadrul raporturilor dintre autorităţile publice. Într-un singur an au fost înregistrate 3 conflicte în cadrul cărora DNA a fost chemată în faţa instanţei de contencios consituţional. 3 conflicte în care CCR a sancţionat comportamentul lipsit de loialitate din partea procurorului şef al DNA. Am arătat că în sine constataterea unuia singur nu are aptitudinea de a revoca conducătorul instituţiei care a provocat conflictul.

– Concluziile sunt diferite când încălcarea Constituţiei atunci când încălcările devin sistematice. În mai puţin de jumătate de an, DNA a fost chemată în faţa CCR pentru încă două conflicte de natură constituţională.

– În opinia mea, această încălcare de la treia chemare este cu atât mai imputabilă cu cât în precedent Curtea spusese procurorul nu se poate substitui decidentului. Este un bilanţ semnificativ. dacă examinăm cea mai recentă statistică a CCR care relevă că numărul deciziilor în care se constată conflicte juridice de natură constituţională au fost 13, dintr-un număr de 39 pronunţate.

– În al doilea rând, prin decizia 68, ce a format obiect de analiză, CCR a reţinut că Ministerul Public s-a considerat competent să verifice oportunitatea OUG. Acest lucru echivalează cu o încălcare gravă a principiului separaţiilor puterilor în stat. Ministerul Public, prin DNA, şi-a arogat competenţa de a efectua o ancheta penală într-un domeniu ce excedează cadrului legal.

 

mai multe, pe MEDIAFAX

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed