BREAKING NEWS! Avertizare meteo de VREME SEVERĂ începând din această seară

Pentru codul galben, de care este vizată cea mai mare parte a teritoriului țării, intervalul de valabilitate a avertizării este 23 octombrie, ora 22:00 – 24 octombrie, ora 22:00.

 

Vor fi intensificări ale vântului și ninsori viscolite în zonele montane.

 

În noaptea de marți spre miercuri (23/24 octombrie), în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania vântul va avea intensificări cu viteze de 55-60 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65-70 km/h. În aceste regiuni, va ploua pe arii relativ extinse, iar cantitățile de apă vor atinge local 15 l/mp și izolat, mai ales la deal, 25 – 30 l/mp.

 

În cursul zilei de miercuri (24 octombrie), vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze în general de 55 – 70 km/h, mai mari în sudul extrem al țării.

 

La munte, îndeosebi la peste 1500 m altitudine, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada și reducând vizibilitatea. La peste 1800 m vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

 

Articolul integral pe DIGI24

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed