BREAKING NEWS: Guvernul a fost luat prin surprindere de propria lege!

În prima zi de la intrarea în vigoare a legii privind recursul compensatoriu, au fost eliberați din închisori 529 de deținuți, iar 3.349 de deținuți au dobândit dreptul de a primi eliberare condiționată. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat că nu se aștepta ca impactul legii să fie atât de mare. Totuși, presa a arătat, pe când legea era încă în dezbaterea Parlamentului, că este vorba de o grațiere mascată și că deținuții vor beneficia de a o reducere cu 20% a pedepselor, indiferent de infracțiunile comise.

 

Joi a fost prima zi de aplicare a legii privind recursul compensatoriu și, potrivit ministrului Justiției, peste 500 de deținuți au beneficiat deja de prevederile actului normativ.

„Ieri (joi – n.r.), până la 12 noaptea, domnul Dobrică (Marian Dobrică, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor – n.r.) îmi dădea mesaje să îmi spună câţi deţinuţi au fost eliberaţi. În baza legii, prin adăugirea celor şase zile considerate a fi efectuate, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi. Vă mărturisesc că este mult, mi-a depăşit aşteptările. Nu credeam că impactul va fi atât de mare. Dar este efectul legii„, a declarat Tudorel Toader, vineri, la începutul conferinţei privind protecţia drepturilor deţinuţilor şi a condiţiilor de detenţie din România.

Ministrul Justiției a mai precizat că 3.349 de deţinuţi au dobândit dreptul de a primi eliberare condiţionată.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed