BREAKING NEWS! Nimeni nu mai lucrează în minele Olteniei

Discuțiile de la Ministerul Energiei s-au finalizat fără rezultate concrete. Urmează negocieri între sindicate și conducerea societății. Cărbunele de pe stoc ar putea asigura producția de energie pe o perioadă de maxim o săptămână, în cazul continuării grevei.

 

Secretarul de stat Doru Vișan a spus la finalul discuțiilor că a sugerat sindicatelor să înceapă negocieri cu șefii companiei. Practic, Ministerul Energiei aruncă problema în curtea companiei. Vișan a mai spus că poate fi rezolvată doar una dintre revendicări: acordarea de vouchere de vacanță începând cu 1 mai. Cea mai importantă solicitare- creșterea salariilor cu 45%- nu poate fi luată în considerare. La rândul său, președintele Directoratului CE Oltenia, Sorin Boza, susține că pot fi oferite majorări salariale ‘undeva la 10-12%’.

 

Secretarul de stat în Ministerul Energiei a mai spus că sistarea producției de lignit a afectat în principal termocentrala de la Turceni, însă sunt suficiente stocuri de cărbune cât să fie asigurată producția de energie electrică la nivelul companiei timp de câteva zile până la o săptămână.

 

Doru Vișan a lansat și o amenințare la adresa greviștilor, spunând că „am înștiințat organele statului” și „dacă este pusă în pericol securitatea energetică, vom acționa ca atare”.

 

Articolul integral pe HOTNEWS

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed