BREAKING NEWS: Premierul Dăncilă, directivă urgentă către ministrul Justiției

„În spațiul public au apărut informații referitoare la documentul oficial transmis de către Comisia Europeană Ministerului Justiției, în anul 2012, în cuprinsul căruia se solicitau informații cu privire la descrierea situației juridice și la stabilirea următorilor pași procedurali în cazurile de presupusă corupție la nivel înalt, dosare aflate în curs de judecată, care îi vizau pe domnii Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Șerban Brădișteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeș, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu.

 

În urma dezbaterilor din mass-media și având în vedere interesul public cu privire la clarificarea unor aspecte extrem de importante, precum și necesitatea funcționării României ca stat democratic, suveran și independent în care funcționează separația puterilor în stat, vă solicit, domnule ministru, cu celeritate, să îmi comunicați dacă în perioada 2012 – 2018 au mai fost transmise astfel de solicitări Ministerului Justiției, direct ori în alt context”, a transmis, luni, premierul, într-o scrisoare deschisă transmită de Biroul de Presă al Guvernului.

 

 

Antena 3 a prezentat un document, din 10 octombrie 2012, adresat Guvernului României, care reprezenta o listă de 21 de cerinţe ale Comisiei Europene în legătură cu MCV, între aceste puncte fiind stabilirea paşilor de urmat în cazuri de corupţie cunoscute, fiind date mai multe nume precum Adrian Năstase, Dan Voiculescu, George Becali sau Cătălin Voicu.

 

Potrivit postului de televiziune condus de unul dintre cei aflați pe listă, în document sunt 21 de puncte, iar la punctul 20 se cere o scurtă descriere a situației curente și stabilirea pașilor următori pentru cazurile de înaltă corupție și care îi cuprind pe: Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Șerban Brădișteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeș, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu.

 

 

Liderul PSD a anunțat, luni, că Guvernul sau ministrul Justiţiei vor transmite în perioada următoare o scrisoare în care va cere clarificări Comisiei Europene.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed