BREAKING NEWS: Un nou bilanț îngrijorător. România depășește 100.000 de îmbolnăviri cu COVID-19

Până astăzi, 11 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 101.075 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Datele privind pacienții declarați vindecați și pacienții asimptomatici externați la 10 zile după depistare nu sunt disponibile în acest moment, ca urmare a unor modificări tehnice survenite la aplicația de centralizare a datelor. Aceste cifre vor fi comunicate imediat după ce vor deveni disponibile.

 În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.391 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 534 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.100 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 10.09.2020 (10:00) – 11.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 35 de decese (25 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani.

34 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.125. Dintre acestea, 478 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.041.921 de teste. Dintre acestea 26.149 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.415 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.734 la cerere.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed