BREAKING! PSD obligă Guvernul Orban să mărească alocaţiile copiilor de la 1 iulie

Camera Deputaţilor a respins miercuri ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul Orban amâna cu şase luni intrarea în vigoare a legii date anul trecut de PSD privind dublarea alocaţiilor pentru copii. 209 de deputaţi au votat „pentru”, 98 s-au abţinut iar 3 au votat „împotrivă”. 209 voturi pentru, 98 abţineri, 3 împotrivă Camera Deputaţilor a respins luni ordonanţa de urgenţă a Guvernului prin care se amână cu şase luni intrarea în vigoare a legii care dublează alocaţiile pentru copii. Votul decizional aparţine Camerei Deputaţilor.

 

209 de deputaţi au votat „pentru”, 98 s-au abţinut iar 3 au votat „împotrivă” „Guvernul Orban fuge azi de copii. Noi, PSD, le transmitem copiilor de ziua lor că le dublăm alocaţiile, PNL le transmite salutări”, a declarat fostul ministru al Muncii Marius Budăi în plenul Camerei Deputaţilor. Senatul a respins, în 3 februarie, legea privind prorogarea dublării alocaţiilor până la 1 august. Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, susţinea că, dacă dacă legea ar fi fost adoptată înainte de adoptarea bugetului, „cu siguranţă”, ar fi fost prinsă finanţarea încă de la începutul anului. Întrebat ce va face Guvernul dacă legea va fi respinsă şi de Camera Deputaţilor, Roman spunea că nu poate face supoziţii, dar la Camera Deputaţilor ponderea este alta.

În luna decembrie a anului trecut, Camera Deputaţilor a votat, decizional, propunerea legislativă care prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap. Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis pe 14 ianuarie. Ulterior, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii până la 1 august, odată cu rectificarea bugetară.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed