Bucureștenii circulă pe pasaje care nu au fost recepționate

„Investitorul, Primăria Municipiului București, nu a organizat recepția la finalizarea lucrărilor pentru niciunul dintre proiecte”, au explicat, pentru EVZ, reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții.

Potrivit legii, este obligatoriu ca la finalizarea lucrării să se facă recepția privind terminarea lucrării, iar la expirarea termenului de garanție să fie făcută recepția finală.

Legea spune că recepția la finalizarea lucrărilor este necesară pentru a stabili dacă s-au respectat parametrii tehnici de construcție și dacă trebuie remediat ceva este bine să de întâmple atât timp cât lucrarea este în garanție. „Evenimentul zilei” a solicitat un punct de vedere Municipalității în ceea ce privește recepția celor două poduri. De pe data de 3 martie și până în prezent nu a primit niciun răspuns.

 

Mai multe detalii pe evz.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed