Bucureștiul înăsprește restricțiile. Dar sunt și excepții

Excepțiile anunțate de Prefectura Capitalei:

1.Cabinetele medicale, inclusiv stomatologice nu sunt afectate de reducerea programului operatorilor economici.

  1. Victimele violenței familiale se pot deplasa la secțiile de poliție sau la centrele de primire, ca de altfel, orice persoană care este în situația de a fi nevoită să iasă din casă pentru a își proteja viața sau integritatea fizică, a sa sau a persoanelor pe care le are în grijă.
  2. Pentru vaccinare este permisă deplasarea.
  3. Scoaterea animalelor de companie în fața locuinței este permisă, cât timp persoana nu se deplasează în nicio altă parte și prezintă dovada că locuiește în imobilul în fața căruia se află.

 

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență București a decis, sâmbătă, ce noi restricții vor fi impuse în Capitală, începând cu ora 00.00. Pe lângă măsurile dispuse la nivel național – carantina de noapte de la ora 20.00 și închiderea de la ora 18.00 a magazinelor și a tuturor operatorilor economici care desfașoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise și /sau deschise, publice și/sau private, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică – au fost stabilite și noi reguli pentru mall-uri, miloacele de transport în comun sau pentru piețe.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed