Bugetul, adoptat cu viteza de 8 pagini PE MINUT! Teodorovici: „Stau la birou foarte mult”

 

95% dintre instituțiile bugetare ar urma să primească bani în plus, iar planul ministrului Finanțelor pentru realizarea investițiilor ar fi să se transforme într-un diriginte de șantier și să verifice non-stop lucrările.

 

Creşterea economică a României a fost estimată de Guvern la 5,5%, asta în timp ce Comisia Europeană, Fondul Monetar şi Banca Mondială prevăd o creştere cu cel puţin 1,5 puncte mai mică. Dar Ministrul Finanţelor spune ca instituţiile internaţionale sunt pesimiste. “Ceea ce contează este faptul că modul în care guvernul calculează, acţioneaza şi într-un final închide anii fiscali sunt foarte aproape cu ce am estimat. Pe ce mă bazez? Pe modul în care merge astăzi economia”.

 

Anul trecut creşterea a fost cu un punct mai mică faţă de cea estimată iniţial. Inflaţia este şi ea prevăzută în buget la doar 2,8%, asta după ce anul trecut era estimată la 3,1 şi scumpirile au fost în medie de 4,6% pe tot anul. Investiţiile planificate în Buget sunt doar un sfert din sumele alocate pentru salarii, pensii şi ajutoare sociale, şi vin după ce anul trecut am avut cel mai slab an din ultimul deceniu la acest capitol.

 

mai multe, pe ProTV

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed