AcasăEconomie Bugetul Capitalei pe 2011, rectificat din nou, cu 24 mil. lei...

Bugetul Capitalei pe 2011, rectificat din nou, cu 24 mil. lei în plus pentru investiţii

Banii cu pricina au fost tăiaţi de la Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) – 20 de milioane de lei, de la Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) – trei milioane şi de la Poliţia Locală – 1,34 milioane lei.

Potrivit viceprimarului general Mircea Raicu, printre investiţiile care vor beneficia de fondurile redirecţionate se numără străpungerea Berzei, pasajul denivelat Băneasa şi pasajul Mihai Bravu.

După rectificarea bugetară aprobată de CGMB la 28 noiembrie, primarul general Sorin Oprescu a declarat că RADET ?i RATB sunt două “găuri negre”, care nu ar fi trebuit să primescă bani în plus.

Împrumutul de 800 mil. de euro dorit de Oprescu, respins din nou de CGMB

Proiectul de hotărâre privind contractarea unor finanţări nerambursabile în valoare toată de până la 800 de milioane de euro a fost respins din nou, luni, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Împrumul nu a primit votul favorabil al consilierilor generali după ce majoritatea din CGMB, condusă de grupul PDL, i-a cerut primarului general Sorin Oprescu să detalieze destinaţia banilor.

“Nu mai dăm un cec în alb. Veniţi cu creditul nominalizat şi-l vom aproba”, i-a spus lui Oprescu viceprimarul Mircea Raicu, în octombrie.
Cea mai mare parte din cei 800 de milioane de euro, respectiv circa 500 de milioane, ar fi necesară pentru plata împrumutului de obligaţiuni contractat de municipalitate în 2005, în mandatul de primar general al lui Adriean Videanu. Restul de bani, respectiv circa 300 de milioane de euro, ar fi avut ca destinaţie, potrivit lui Oprescu, investiţii publice de interes local. O parte din aceşti bani, a spus primarul general Oprescu, ar putea fi folosiţi ca “tampon”, în cazul în care nu ar mai fi resurse financiare pentru subvenţiile la căldură.

Gradul de îndatorare al Capitalei este în prezent mai mic de 10%, însă, în 2015, ar urma să crească la peste 30%, peste limita legală şi, în aceste condiţii, ar fi nevoie de un împrumut pentru plata datoriei scadente peste patru ani.

Ultimele Articole