Bugetul de stat a avut un deficit de 12,4 miliarde lei în primele cinci luni

Tot deficitar a fost şi bugetul asigurărilor sociale de stat, unde încasările au fost cu 2,6 miliarde lei mai mici decât cheltuielile. De asemenea, veniturile bugetului asigurărilor pentru şomaj s-au situat sub nivelul cheltuielilor, cu 316,3 milioane lei.

În acelaşi interval, MFP a acordat ministerelor credite externe de 73,4 milioane lei. Veniturile Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADN) au fost cu 254,6 milioane lei mai mici decât cheltuielile companiei.

Finanţele au mai estimat că trebuie să achite titluri de despăgubire către Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor (ANRP) de 106,3 milioane lei.

În schimb, bugetele locale au înregistrat în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2009 un excedent de 1,77 miliarde lei, potrivit estimărilor MFP.

Bugetul instituţiilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii a avut în primele cinci luni un excedent de 858,5 milioane lei. Tot excedentar a fost şi bugetul trezoreriei, cu suma de 101,1 milioane lei.

Finanţele au mai anunţat că şi Fondul naţional de asigurări sociale de sănătate a înregistrat un uşor excedent, de 37,6 milioane lei.

De asemenea, ministerul a estimat un excedent şi în ce priveşte Fondul Proprietatea, în valoare de 194,9 milioane lei.

MFP a anunţat că România a avut un deficit bugetar de 11,3 miliarde lei (2,67 miliarde euro), în primele cinci luni, respectiv 2,1% din produsul intern brut (PIB).

Ministerul de Finanţe ia în calcul o valoare a PIB de 531,25 miliarde lei pentru acest an.

Autorităţile române au convenit cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) încadrarea în anumite ţinte de deficit pe fiecare trimestru, astfel încât, la finalul lunii decembrie, acesta să nu depăşească 24,3 miliarde lei. Pentru primul trimestru, ţinta de deficit este de 8,3 miliarde lei, pentru finalul trimestrului II – de 14,5 miliarde lei, iar pentru sfârşitul celui de-al treilea trimestru – de 18,6 miliarde lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed