Bursa de la Bucureşti a închis şedinţa de luni pe roşu

Rulajul acţiunilor listate la BVB era de 21,20 milioane lei (5,16 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 10,25 milioane lei, cotaţia lor scăzând cu 0,49%, la 0,6060 lei/acţiune.

 

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scăzut cu 1,20%, până la 5.995,81 puncte, iar indicele compozit BET-C a pierdut 1,22%, la 3.584,13 puncte.

 

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), înregistra o scădere de 0,73%, până la 26.965,80 puncte, în vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a coborât cu 1,04%, la 12.279,24 puncte.

 

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 1,08%, până la 563,51 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a coborât cu 1,31%, ajungând la 838,84 puncte.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed