Bursa de la Bucuresti scade din nou

0

Indicele BET, indicele de referință al BVB care reflectă evoluția celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat, marți, cu 0,38%, față de închiderea din ședința precedentă, ajungând la 7.224,38 puncte. Indicele BET-TR, indicele ponderat cu capitalizarea free floatului a celor mai tranzacționate zece companii listate, a scăzcut și el cu 0,38%, până la 7.889,30 puncte. Iar indicele BET-FI, cel care reflectă evoluția SIF-urilor, a pierdut cu 0,46%, ajungând la valoarea de 30.845,78 puncte.

 

Cap de afiș în clasamentul celor mai mari creșteri de marți de pe BVB este Stirom SA București, titlurile căreia s-au apreciat cu 15%. Pe poziția a doua se află Artego SA Târgu Jiu, cu un avans de 14,94% al prețului acțiunilor, fiind urmată de Boromir Prod SA Buzău, ale cărei acțiuni au crescut cu 7,74%. Totodată, titlurile UAMT SA s-au apreciat cu 5,86%, iar cele ale Alumil Rom Industry SA cu 5,52%.

 

Pe de altă parte, cea mai mare scădere astăzi pe bursă a fost cea a acțiunilor Electroaparataj SA: -10,63%. Un declin de 9,09%, față de ședința precedentă, au avut-o și titlurile Prodplast SA, în timp ce titlurile Bermas SA au suferit o depreciere de 6,83%. Acțiunile Farmaceutica Remedia SA au scăzut cu 4,08%, iar cele ale Zentiva SA au pierdut 3,68% din valoare.

 

Cele mai tranzacționate acțiuni după volum au fost, marți, pe BVB, cele ale Fondului Proprietatea SA: 5,42 milioane de titluri vândute și cumpărate, în valoare totală de 4,72 milioane lei. Acțiunea cu cea mai mare valoare tranzacționată a fost cea a Electrica SA: circa 5,6 milioane lei.