Bursa scade, SIF-urile cresc

Indicele BET, indicele de referință al BVB care reflectă evoluția celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat, luni, cu 0,26%, față de închiderea din ședința precedentă, ajungând la 7.014,88 puncte. Indicele BET-TR, indicele ponderat cu capitalizarea free floatului a celor mai tranzacționate zece companii listate, a scăzut și el cu 0,26%, până la 7.660,50 puncte. În schimb, indicele BET-FI, cel care reflectă evoluția SIF-urilor, a câștigat 0,19%, ajungând la valoarea de 29.851,91 puncte.

 

Cap de afiș în clasamentul celor mai mari creșteri de luni de pe BVB este Transilvania Construcții SA, titlurile căreia s-au apreciat cu 13,84%. Pe poziția a doua se află Electromagnetica SA București, cu un avans de 4,49% al prețului acțiunilor, fiind urmată de Rompetrol Well Services SA, ale cărei acțiuni au crescut cu 3,02%. Totodată, titlurile Mecanica Ceahlău SA Sibiu s-au apreciat cu 2,18%, iar cele ale Voestalpine VAE Apcarom SA cu 2,01%.

 

Pe de altă parte, cea mai mare scădere astăzi pe bursă a fost cea a acțiunilor Petrolexportimport SA: -8,76%. Un declin de 8,57%, față de ședința din ziua precedentă, au avut-o și titlurile Uztel SA, în timp ce titlurile TMK – Artrom SA au suferit o depreciere de 5,66%. Acțiunile Artego SA Târgu Jiu au scăzut cu 3,91%, iar cele ale Băncii Transilvania SA au pierdut 3,1% din valoare.

 

Cele mai tranzacționate acțiuni după volum au fost, luni, pe BVB, cele ale OMV Petrom SA: 18,51 milioane de titluri vândute și cumpărate, în valoare totală de circa 6,69 miloane lei. Acțiunea cu cea mai mare valoare tranzacționată a fost Fondului Proprietatea, cu tranzacții în valoare de 8,97 milioane lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed