Bursele au scăzut puternic marţi, după ce Moderna a avertizat că vaccinurile actuale pentru Covid-19 au o eficacitate mai scăzută împotriva variantei Omicron

Directorul general al Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), Emer Cooke, a declarat Parlamentului European că vaccinurile existente vor continua să ofere protecţie.

Andrea Ammon, preşedintele Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), a declarat că infecţiile cu Omicron confirmate până acum în 10 ţări ale Uniunii Europene au fost uşoare sau fără simptome, deşi la grupe de vârstă mai mici.

Indicele paneuropean STOXX 600, a scăzut cu 0,92%, iar în timpul tranzacţiilor cu până la 1,5% , din cauza îngrijorării investitorilor că rezistenţa la vaccin ar putea duce la restricţii care ar sufoca redresarea economică.

Indicele german DAX a scăzut cu 1,18%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,8%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 07%.

În New York, indicele  Dow Jones Industrial Average şi, respectiv, S&P 500 au scăzut cu aproximativ 1,8% şi, respectiv, 1,7%.

”Nu există, cred, o lume în care (eficacitatea) să fie la acelaşi nivel… pe care l-am avut cu Delta”, a declarat directorul general al Moderna, Stephane Bancel, pentru Financial Times.

”Cred că va fi o scădere reală. Pur şi simplu nu ştiu în că măsură, pentru că trebuie să aşteptăm date. Dar toţi oamenii de ştiinţă cu care am vorbit… consideră că ”nu va fi bine.”

Universitatea din Oxford a spus că nu există dovezi că vaccinurile actuale nu ar preveni formele severe de boală cu Omicron, dar că este gata să-şi actualizeze rapid vaccinul, dezvoltat cu AstraZeneca, dacă va fi necesar.

Moderna nu a putut fi contactată pentru comentarii.

Regeneron Pharmaceuticals a spus că cocktailul său de anticorpi pentru Covid-19 şi alte tratamente antivirale similare ar putea fi mai puţin eficiente împotriva celei mai recente variante.

Ştirile despre apariţia Omicron au şters aproximativ 2.000 de miliarde de dolari din capitalizarea burselor globale, vineri, după ce varianta a fost identificată în Africa de Sud şi anunţată pe 25 noiembrie.

Cu toate acestea, autorităţile olandeze au spus că varianta a fost detectată în ţară încă din 19 noiembrie, înainte ca două zboruri din Africa de Sud să sosească din Africa de Sud.

Cooke a spus că testele de laborator pentru ”neutralizarea încrucişată” vor dura aproximativ două săptămâni. Dacă ar fi nevoie să se schimbe vaccinurile pentru Covid-19, altele noi ar putea fi aprobate în trei sau patru luni, a adăugat ea.

Moderna şi colegii producători de medicamente BioNTech şi Johnson & Johnson lucrează deja la vaccinuri care vizează în mod specific Omicron. Moderna a testat, de asemenea, o doză mai mare cu vaccinul său existent.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed