Bursele europene au închis miercuri în creştere puternică, susţinute de date referitoare la inflaţie

0

Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în creştere cu 1,4%, cea mai mare creştere, de 3,3% fiind înregistrată de acţiunile din sectorul comerţului cu amănuntul, în timp ce majoritatea sectoarelor şi burselor majore au evolat în teritoriu pozitiv.

Acţiunile din sectorul petrolului şi gazelor au scăzut însă cu 3,1%.

Indicele german DAX a avansat cu 2,18%, CAC 40 al bursei din Paris cu 2,3%, în timp ce indicele FTSE 100, al bursei din Londra, a crescut cu numai 0,4%.

Bursele europene au închis în creştere şi marţi, susţinute de inflaţia sub aşteptări raportată de Germania pentru şuna decembrie, de 9,6% în termeni anuali.

Datele privind inflaţia din Franţa au oferit la rândul lor o surpriză plăcută, miercuri, aceasta încetinind în decembrie la 6,7%, de la un ritm record de 7,1% în noiembrie.