De ce au crescut dobânzile la împrumuturi în 2022. Inflația este doar unul dintre motive

Adrian Câciu a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic, despre o declaraţie a fostului premier Florin Cîţu, care a afirmat că în acest an ministerul de Finanţe a plătit o dobândă medie de 7,2% pentru împrumuturi, în timp ce guvernele liberale, în 2021, au plătit în medie o dobânză de 3,3%.

“Are perfectă dreptate când face aritmetică. Domnul Cîţu se pricepe doar la dobânzi. Domnul Câţu nu se pricepe în schimb la ce înseamnă stoc de datorie. Şi nu se pricepe, poate, sau se pricepe, dar nu vrea să spună, că sunt convins că se pricepe, că îl cunosc, se pricepe, dar e politician, nu spune ce este în spatele dobânzilor mai mari din 2022. Dincolo de inflaţie şi de ratinguri este modul în care România s-a împrumutat în neştire în ultimii doi ani şi a inundat piaţa europeană şi românească de titluri. Adică, practic, băncile au spus avem destule titluri de la voi, dacă vreţi să vă împrumutaţi, vă vom da cu mai scump. Dar mai mult decât atât. Spune un lucru şi e bine că spune – 7,2% este dobânda medie cu care s-a împrumutat România în 2022. În schimb, ceea ce este dureros pentru România, pentru că asta se poate gestiona, după cum vedeţi, în momentul acesta avem o scădere a dobânzilor, am avut vârfuri de 9,7”, a explicat Adrian Câciu.

El a afirmat că stocul de datorie al României s-a dublat între 2018 şi 2021.

“Ceea ce este dureros pentru România, care are un stoc de datorie imens. Stocul de datorie s-a dublat între 2018 şi 2021 inclusiv, adică de la 340 de miliarde de lei a ajuns undeva spre 600 de miliarde de lei. Puteam să nu avem acea datorie. Ce se întâmplă când ai stoc de datorie mare costurile cu dobânzile, cheltuiala, chiar dacă dobânzile la care te-ai imprumutat au fost mai mici cheltuielile cu dobânzile îţi cresc pentru că aici este o supărare pe care şi eu o resimt. Nu ca ministru de finanţe. Orice ministru de finanţe trăieşte cu această moştenire în casă. Nu dau vina pe o persoană, pe o politică de stat care s-a dus, ne împrumutăm doar să ne salvăm. Nu, haideţi să ne împrumutăm pentru investiţii, să avem efect de multiplicare, nu pentru ceea ce înseamnă cheltuieli de consum. Nu avem nici efect de multiplicare şi atunci va trebui din nou să ne uităm de unde mai strângem bani să plătim dobânzile. Deci costul stocului de datorii la acest moment este undeva la 5,1%, dar era mult mai bine ca să avem o datorie de 400 de miliarde de lei decât să avem o datorie de 680 de miliarde de lei”, a precizat ministrul Finanţelor.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed