Caii vor dansa pe muzica lui Adrian Daminescu

După mii de concerte și sute de compoziții muzicale proprii fredonate și dansate de câteva generații de melomani, Adrian Daminescu a trecut la o nouă etapă. Premieră în cariera sa, de mâine, pe muzica maestrului vor dansa și caii!

Artistul a compus muzica pentru un spectacol de acrobație ecvestră, a cărui primă reprezentație va avea loc mâine, în aer liber, în vecinătatea Circului Metropolitan, instituție unde Adrian Daminescu debutează ca director artistic. Intitulată ”Magia circului – O poveste cu cai”, noua producție va putea fi văzută pe toată durata vacanței de vară, în condițiile de siguranță impuse de autorități.

Veteranul solist, instrumentist, compozitor și profesor de muzică a acceptat acestă  provocare, spectacol în care sunt implicați mulți acrobați de recunoaștere internațională, jongleri, artiști comici, cascadori, maeștri ai călăriei, în special mulți cai care s-au familiarizat deja cu muzica maestrului Daminescu (63 ani) și care, începând de mâine, vor uimi audiența.

”Caii trebuie să calce pe accente”, l-am suprins pe maestru, la una din ultimele repetițiile noului spectacol. ”Am muncit enorm în două luni la acestă nouă premieră. Mulțumesc echipei circului pentru efortul excepțional, dovedit faptic. În ciuda acestei lungi perioade de pandemie, prin lipsa antrenamentului, așa cum erau dânșii obișnuiți, au traversat acest prag psihic.Pentru că asta înceamnă circul-perfecțiune!  Modești, au sărit imediat pe cai, s-au suit la trapez și au repetat non-stop, printre dureri de oase și lacrimi provocate de mici stângăcii datorate lipsei antrenamentului”, ne spune veteranul solist și compozitor dar și exigent director artistic ”până la exasperare”, așa cum l-a catalogat noul director al ”Circului Metropolitan”, Anca Florea.

Relația artistului cu Circul Metropolitan este una veche, Adrian Daminescu fiind invitat, dar și coorganizator al mai multor gale muzicale sub cupola instituției.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed