Câinii și caii de la Poliție, Jandarmerie și Armată vor primi pensie la ieșirea din activitate

Proiectul fost adoptat cu 81 de voturi „pentru”, iar Senatul este prima Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

 

 

El prevede că animalele de serviciu care au aparținut instituțiilor și structurilor publice din România, animalele care au servit în teatrele de operații, în misiuni ale Armatei, Poliției și ale altor structuri ale statului român vor avea dreptul la hrană și îngrijire și după scoaterea din funcțiune, din momentul împlinirii vârstei de pensionare sau din momentul retragerii din activitate pe caz de boală.

 

De asemenea, în proiect se precizează că, potrivit legislației în vigoare, perioada de serviciu a acestor animale este de 8-10 ani, iar în momentul pensionării acestea sunt eutanasiate.

 

„În situații fericite, o mică parte reușesc să fie adoptate de către personalul împreună cu care au efectuat serviciul. Ținând cont de activitatea extenuantă pe care o desfășoară animalele de serviciu, aflate în slujba statului român, este în primul rând o datorie civică de a le asigura dreptul la viață și condițiile necesare de adăpost și hrană, după împlinirea vârstei de pensionare”, se mai menționează în expunerea de motive.

 

 

În proiect se mai prevede că animalele care și-au pierdut aptitudinile se pot ceda cu titlu gratuit către persoane fizice sau juridice

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed