Căminele groazei: Oamenii ies în stradă și cer demisia lui Marius Budăi și Gabrielei Firea

E mobilizare pe reţelele de socializare pentru organizarea unui miting în Piaţa Victoriei. Protestatarii vor cere demisii din partea miniştrilor Muncii şi Familiei în urma scandalului privind seniorii maltrataţi în centrele din Voluntari.
Conform anunţului, protestul este programat sâmbătă, de la ora 18:00, în Piaţa Victoriei din Capitală.

„Pe 15 iulie, ora 18:00 ieşim în Piaţa Victoriei pentru a arăta că nu acceptăm ca cei mai vulnerabili din societate să fie abuzaţi şi că vrem ca abuzatorii să fie pedepsiţi!”, scriu organizatorii.

Potrivit acestora, ministrul Gabriela Firea, soţul acesteia, Florentin Pandele şi Marius Budăi „au legături directe cu grupurile infracţionale”.

„Instituţiile publice care aveau rolul să controleze ce se întâmplă în azile (DGASPC şi AJPIS) au sprijinit grupurile infracţionale. Aceste instituţii sunt subordonate Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse (Gabriela Firea) şi Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (Marius Budăi). Unii dintre oamenii implicaţi au fost deja arestaţi (Ştefan Godei, prieten al lui Firea şi fost membru al Tineretului Social Democrat) sau suspendaţi din funcţie (Ligia Gheorghe, mama unei fetiţe căreia Gabriela Firea îi e naşă). Totuşi, persoanele cu putere politică – Gabriela Firea, Marius Budăi şi Florentin Pandele – rămân neatinşi. Prim-ministrul României şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, nu iau nicio măsură pentru a-şi pedepsi membrii propriului guvern”, se arată în anunţul privind organizarea mitingului.

Sute de persoane s-au arătat deja interesate de acest eveniment.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed