Când începe următorul sezon al serialului Netflix Peaky Blinders

0

BBC a confirmat că cel de-al șaselea sezon al serialului Peaky Blinders va fi ultimul, deși creatorul serialului, Steven Knight, a declarat că show-ul va continua cel puțin cu al șaptelea sezon. Deși seria TV va ajunge la final, povestea va continua într-o altă formă, a declarat Knight

 „Peaky s-a întors! După ce pandemia de Covid-19 ne-a forţat să întârziem producţia, miza nu a mai fost atât de mare vreodată. Credem că acesta va fi cel mai bun sezon şi sunt sigur că fanilor noştri minunaţi le va plăcea”, a spus Knight.

Iniţial, planul era ca sezonul 6 să fie lansat la începutul acestui an, dar acest lucru nu mai este posibil. Până în acest moment nu a fost confirmată o dată clară pentru ultimul sezon al serialului. „Având în vedere că am început să filmăm în luna ianuarie, vom termina la finalul lui mai sau în iunie. Apoi, ne vor lua încă şase luni pentru editare”, a dezvăluit directorul Anthony Byrne. Aşadar, sezonul poate fi lansat la finalul acestui an, dar cea mai plauzibilă dată pentru lansare este începutul anului 2022.

Clienţii Netflix vor trebui să mai aştepte chiar şi după lansarea ultimului sezon. Mai întâi, seria 6 din Peaky Blinders se va vedea pe BBC One şi pe BBC iPlayer şi abia după şase luni de zile va putea fi urmărită şi pe Netflix. „Alături de partenerii noştri minunaţi de la BBC şi Netflix am muncit cu atenţie, pentru ca Peaky să se poată întoarce în siguranţă în producţie. Siguranţa echipei noastre este o prioritate”, a declarat Caryn Mandabach, producătorul executiv al serialului.