”CAPCANA” amânării ratelor. Tot ce trebuie să știe românii despre această măsură

Măsura adoptată de guvern privind amânarea ratelor la bănci mai conține câțiva factori de care românii trebuie să țină cont înainte de a o utiliza.

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu, a explicat care este principala capcană a amânării ratelor pentru români şi cum pică cei mai mulţi în ea.

„Cred că este foarte important să facem o subliniere. Toate cifrele, care sunt alarmante din multe puncte de vedere, sunt efecte. Cauzele sunt în altă parte, şi în primul rând în istoria noastră. Ne ducem câteva secole în spate şi vedem probleme grele de care nu am putut scăpa nici în 40 de ani de comunism şi nici în 30 de ani de capitalism. Dacă vrem să înţelegem aceste cifre, trebuie să ne uităm într-un raport care se face semestrial în România, un raport care se referă la veniturile şi cheltuielile din gospodăriile populaţiei”, a declarat Adrian Vasilescu la Antena 3, întrebat despre creşterea ROBOR din ultima perioadă.

„Avem 1,6 milioane de români care au credite de nevoi personale. 16% e rata de neperformanţă la credite de consum negarantate, mai mare decât cea la creditele de consum garantate. Cel mai tare sunt loviţi românii cu ratele variabile. Câţi români nu îşi vor mai putea plăti ratele? Sunt 350.000 credite ipotecare, rate care depind de ROBOR”, a mai spus Mihaela Bîrzilă.

„Da, la creditele negarantate românii îşi mai permit să mai întârzie cu plata ratelor. Situaţia nu e gravă în general. Dacă ne referim la totalul creditelor în derulare, numai 3,1 % sunt cu rate întârziate, întârzieri de la o lună la un an. Nu sunt mulţi într-o statistică, chiar dacă facem comparaţie cu UE şi zona euro”, a mai punctat economistul.

Referitor la capcanele amânării ratelor, acesta susține că măsura se adresează doar celor care au reală nevoie de un ajutor financiar în plus și care chiar nu își mai pot plăti ratele pentru a avea un trai decent.

„Prima capcană şi cea mai importantă, având în vedere o analiză psihologică, este aceea că mulţi îşi amână ratele numai pentru că pot să o facă. Şi au intrat în capcană. Această măsură este foarte importantă şi vine în sprijinul celor care au acum probleme importante, şi-au pierdut locurile de muncă, cheltuielile sunt mai mari din cauza inflaţiei, puterea de cumpărare scade. Astea sunt problemele”, a mai spus Adrian Vasilescu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed