Papa Benedict al XVI-lea a oficiat slujba cu ocazia Sărbătorii Tuturor Sfinţilor (catolică, celebrată pe 1 noiembrie, n.r.) sub această boltă impozantă, în acelaşi timp senzuală şi mistică, în amintirea datei de 31 octombrie 1512, când unul dintre predecesorii săi, papa Iulius al II-lea, a inaugurat fresca reprezentând scene din „Geneză”, pictată de Michelangelo Buonarotti (1475 – 1564).
„Cu o intensitate expresivă unică, marele artist îl reprezintă pe Dumnezeul creator, acţiunea lui, puterea lui de a spune cu hotărâre că lumea nu a apărut din întuneric, din hazard, din absurd, ci provine dintr-o inteligenţă, dintr-o libertate, dintr-un act suprem de iubire”, a declarat papa Benedict al XVI-lea.
„Din întâlnirea dintre degetul lui Dumnezeu şi cel al unui om (…), Dumnezeu stabileşte o relaţie nouă cu creaţia sa”, a adăugat el.
Capela Sixtină este, totodată, un obiectiv vizitat de 5 milioane de turişti pe an (10.000 într-o zi obişnuită şi până la 30.000 în zilele importante), fiind în acelaşi timp locul în care cardinalii aleg, în spatele uşilor închise, noul papă, în timpul conclavelor lor.
În publicaţia oficială de la Vatican, L’Osservatore Romano, directorul Muzeelor Vaticanului, Antonio Paolucci, a vorbit despre fascinaţia pe care Capela Sixtină o exercită asupra a milioane de credincioşi şi de necredincioşi: „Ea este atracţia fatală, obiectul dorinţei, obiectivul la care publicul internaţional care vizitează muzee nu poate să renunţe”.
În faţa afluenţei de turişti, un sistem de climatizare a fost instalat după restaurarea „Judecăţii de Apoi”, realizată în anii 1990. Însă acest sistem nu mai este suficient.
În decembrie 2011, Antonio Paolucci a dezvăluit faptul că acest obiectiv turistic se află încă din vara anului 2011 sub o strictă monitorizare ştiinţifică, graţie prezenţei discrete a 36 de senzori plasaţi în tuburi negre suspendate şi a altor 14 senzori fixaţi în diverse puncte din capelă.
Directorul Muzeelor Vaticanului a declarat pentru L’Osservatore Romano şi pentru agenţia de presă I.Media că anumite măsuri drastice pentru a reduce afluenţa de turişti trebuie să fie luate dacă un nou sistem de aerisire nu va fi instalat până anul viitor, precizând totuşi că riscul „nu este unul pe termen scurt”.
Prelungirea orarului de vizitare până la ora 18.00 şi vizitele nocturne săptămânale au condus într-adevăr la o creştere a numărului de turişti.
Pentru a evita să impună restricţii de acces, autorităţile de la Vatican au angajat o companie specializată pentru a instala un sistem de curăţare a aerului din Capela Sixtină.
Praful, dioxidul de carbon, transpiraţia, variaţiile de temperatură reprezintă tot atâtea elemente nocive aduse cu ei de turişti. Vizitarea acestei capele a devenit la fel de dezagreabilă şi pentru turişti, întrucât aceştia trebuie adeseori „să defileze” prin capelă, răsucindu-şi gâturile şi fără să se oprească, împinşi din spate de un flux continuu de turişti.
Cantitatea mare de particule depuse pe ziduri este susceptibilă de a provoca reacţii chimice indezirabile, nu doar pentru „Geneză” şi „Judecata de Apoi”, ci şi pentru magnificele fresce realizate de alţi maeştri ai Renaşterii, precum Pietro Perugino, Domenico Ghirlandaio şi Sandro Botticelli.
Cei 5 milioane de vizitatori au adus în 2011 în vistieria celui mai mic stat din lume suma de 91,3 milioane de euro, permiţând finanţelor Vaticanului să înregistreze un „plus” de 21 de milioane de euro.
Atunci când, pe 31 octombrie 1512, bolta Capelei Sixtine a fost inaugurată de papa Iulius al II-lea, cu ocazia vecerniei solemne, arta Renaşterii a fost reînnoită.
Michelangelo şi-a impus concepţia artistică în faţa unui pontif obsedat de puterea temporală, care era uneori supranumit „Iulius Cezar al II-lea” şi pe care maestrul renascentist nu îl aprecia deloc.
Papa Iulius al II-lea dorea ca o parte a boltei să fie acoperită cu figuri geometrice, înainte de a-i oferi lui Michelangelo libertatea de acţiune de care acesta avea nevoie.
Din această libertate de creaţie au apărut celebrele „ignudi” („nuduri”), pe care suveranii pontifi de mai târziu au încercat să le ascundă, şi diverse mesaje interreligioase şi filosofice pe care istoricii de artă încearcă fără încetare să le descifreze chiar şi în zilele noastre.
