Cărbunaru: Guvernul României îşi menţine angajamentul de aderare la zona euro, însă, în prezent, eforturile se axează pe măsurile de susţinere economică

Guvernul a aprobat, miercuri, Programulu de convergenţă 2022-2025, care are la bază prevederile Strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2022-2024 şi prognoza cadrului macroeconomic pe termen mediu 2022-2025.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a arătat că politica fiscal-bugetară pe termen mediu este orientată către reducerea graduală a deficitului bugetar, în condiţiile urmăririi obiectivelor de redresare economică. Construcţia bugetară pentru anul 2022 are în vedere o ţintă de deficit bugetar în termeni ESA de 6,2% din PIB.

Comparativ cu anul anterior, aceasta reprezintă o reducere de 0,9 puncte procentuale din PIB. Trendul de reducere a deficitului bugetar va continua, fiind estimate diminuarea cu 1,8 puncte procentuale din PIB în anul 2023, respectiv cu 1,5 puncte procentuale din PIB în anul 2024, până la un nivel de 2,95% din PIB.

În ceea ce priveşte datoria guvernamentală, conform metodologiei Uniunii Europene, aceasta s-a situate, la sfârşitul anului 2021, la un nivel de 48,8% din PIB, inferior plafonului de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht. Din total datorie guvernamentală, datoria internă a reprezentat 24,8% din PIB, iar datoria externă a fost de 24,0% din PIB.

”Guvernul României îşi menţine angajamentul de aderare la zona euro, însă, în prezent, eforturile se axează pe măsurile de susţinere economică şi socială ca urmare a efectelor pandemiei COVID-19 şi pe diminuarea consecinţelor generate de conflictul militar din Ucraina”, a spus 

Programul de Convergenţă pentru 2022-2025 a fost aprobat de Guvern în contextul în care Semestrul European prevede ca statele membre să prezinte Programele de stabilitate sau de convergenţă în cadrul cărora să evidenţieze planurile avute în vedere pentru consolidarea finanţelor publice, a mai spus Cărbunaru, iar documentul va fi transmis Comisiei Europene.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed