Care este cea mai mică țară din lume. Nu are nici 2 km pătrați

0

Cu doar 0.44 km², Vaticanul este cea mai mică țară din lume. Apărut în 1929, Vaticanul este condus de Papa și poate fi considerat un stat ecleziastic, funcțiile importante fiind atribuite clericilor. Este singurul stat din lume care are întreg teritoriul înscris în patrimoniul mondial UNESCO, fiind pe această listă din 1984.

Vatican, oficial Statul Cetății Vaticanului, (în italiană Stato della Città del Vaticano, în latină Status Civitatis Vaticanae; pronunție italiană: /tʃitˈta del vatiˈkaːno/) este stat suveran al cărui teritoriu constă dintr-o enclavă în orașul Roma, Italia. Este reședința teritorială a Sfântului Scaun, entitatea instituțională reprezentată de către papă, episcopul Romei și prin urmare principala reședință ecleziastică a Bisericii Catolice.

Numele locului este antic predatând creștinismul. Denumirea provine din limba latină Mons Vaticanus („Colina Vatican”).

Este parte a Mons Vaticanus și a fostelor câmpuri Vaticane unde a fost construită Bazilica Sfântul Petru. Aici se mai află și rezidența papilor numită Palatul Apostolic cu Capela Sixtină și muzeele Vaticanului, dar și cu multe alte clădiri. Zona nu a fost niciodată încorporată total în aglomerația urbană a Romei până la sfârșitul secolului trecut fiind separată de oraș de fluviul Tibru. Zona a fost astfel considerată ca teren agricol din afara orașului și nu a fost inclusă în zona înconjurată de zidurile orașului.

În anul 1929 când au fost pregătite documentele Tratatului de la Lateran, faptul că o bună parte a teritoriului propus a fost deja înconjurat cu zid, a dus la forma actuală a statului. Pentru unele părți ale frontierei unde nu era zid exista linia unor clădiri care suplinea partea de frontieră, iar pentru unele mici părți un zid modern a fost construit. Teritoriul include Piața Sfântul Petru care nu a putut fi izolată de restul Romei și astfel o mare parte a graniței imaginare cu Italia urmărește extremitatea pieței și se unește cu Piazza Pio XII și Via Paolo VI.

Deși nu au fost incluse din punct de vedere tehnic în teritoriul Vaticanului de către Tratatul de la Lateran, unele proprietăți ale Sfântului Scaun au un statut extrateritorial, asemănător celui al ambasadelor. Acestea includ: rezidența papală de vară de la Castel Gandolfo de pe dealurile din apropiere, Bazilica Laterană, bazilicile Santa Maria Maggiore și Sf. Paul în afara zidurilor, precum și o serie de clădiri de la Castelgandolfo (lista proprietăților). Acestea sunt patrulate de agenți de poliție ai Vaticanului și nu de poliția italiană. În piața Sfântul Petru, ordinea este asigurată de ambele servicii de poliție.

Șeful statului este papa, care deține autoritatea supremă executivă, legislativă și judecătorească peste statul Vatican și peste Sfântul Scaun. Papa, ca suveran al celor două entități, este ales pe viață în conclav de cardinalii care nu au depășit vârsta 80 de ani. Papa este ajutat la conducerea celor două entități politice de secretarul de stat și de guvernatorul Cetății Vaticanului.

Din 15 octombrie 2013 funcția de secretar de stat, echivalentă celei de premier, este deținută de arhiepiscopul Pietro Parolin. Guvernator al Cetății Vaticanului este din 2011 cardinalul Giuseppe Bertello.