Care este singura măsură anti-criză funcţională adoptată de guvern, în viziunea liderilor confederaţiilor sindicale

„În afara unor măsuri punctuale cum ar fi de exemplu şomajul tehnic care într-adevăr este o măsură activă care a folosit foarte mult industriei şi a redus în februarie şi martie numărul de disponibilizări, în rest, guvernul României continuă să fie restant la acest capitol. Spre deosebire de anul trecut când am avut un plan de măsuri anti-criză, care nu a fost pus în practică, dar măcar a existat un program de măsuri anti-criză, acum nici măcar premierul nu poate să spună că există, că a fost elaborat şi în niciun caz el nu a fost discutat cu agenţii economici”, a spus Cezar Corâci, preşedinte UGIR 1903.

Secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri, Cristian Pârvan spune că statul va trebui să schimbe obiceiul românilor care preferă să apeleze la ajutor social decât să îşi caute un loc de muncă pe bani mai puţini. El susţine că dacă numărul de salariaţi nu va creşte pentru ca şi numărul de plătitori de impozite să crească, sistemul de sănătate şi cel de pensii nu vor mai putea fi susţinute.

„Principala preocupare a guvernului care este şi o preocupare la nivel european şi mondial este să flexibilizeze piaţa fortei de munca astfel încât să fie incurajată munca. Noi discutăm de 4 luni numai cine mai ia, cât mai ia, şi cum mai reuşeste să-şi creeze nişte avantaje în veniturile pe care le ia. Este nevoie mai rapid de această consolidare a asistenţei sociale tocmai pentru a descuraja tentaţia firească a oamenilor, mai ales în perioada de criză, de a apela la tot felul de ajutoare sociale în loc să accepte să muncească fie pe un salariu mai mic”, a spus Pârvan.

O altă măsură spre care guvernul ar trebui să-şi îndrepte atenţia, în opinia oamenilor de afaceri, este plata la timp a datoriilor către companii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed