Care sunt cele mai importante monumente istorice din București și când au fost construite

Bucureștiul, capitala și iubită, și hulită, deține câteva dintre cele mai importante și iconice monumente istorice ale țării. Vorbim de biserici, palate, clădiri care găzduiesc hoteluri și reustaurante. Imaginea Ateneului Român se lipește de cea a Bucureștiului, dar și cea a Arcului de Triumf. Iar peste hotare, lumea este fascinată de Palatul Parlamentului, creația lui Nicolae Ceaușescu.

În cele ce urmează vă prezentăm cele mai importante clădiri ale Bucureștiului, cu mențiunea că este o listă câtuși de subiectivă.

Ateneul Român

Ateneul Român este o sală de concerte din București, situată pe Calea Victoriei, în Piața George Enescu (în partea nordică a Pieței Revoluției). Clădirea, care este realizată într-o combinație de stil neoclasic cu stil eclectic, a fost construită între 1886 și 1888, după planurile arhitectului francez Albert Galleron. În prezent, adăpostește și sediul Filarmonicii „George Enescu”.

Ateneul Român a fost ridicat în Grădina Episcopiei, teren ce aparținea familiei Văcăreștilor. Mulți contemporani au criticat amplasamentul pentru că locul ales era socotit ca fiind prea departe de centrul orașului și foarte greu de ajuns, mai cu seamă iarna. Nu avea statul destule terenuri centrale, trebuia oare neapărat ales acest loc „la marginea orașului”? În 1886 a început construcția actualului edificiu; o parte din fonduri au fost adunate prin subscripție publică, la îndemnul Dați un leu pentru Ateneu.

Cele mai frumoase monumente istorice din România

La recomandarea arhitectului francez Charles Garnier, autorul Opéra Garnier din Paris, planurile clădirii au fost concepute de arhitectul francez Albert Galleron, în așa fel încât să se poată folosi fundația deja turnată a manejului început de „Societatea Equestra Română”. Clădirea a fost inaugurată la 14 februarie 1888.[

În 1935, la inițiativa lui George Enescu, au fost strânse fonduri pentru construcția orgii de concert, amplasată în fundalul scenei. Orga a fost construită de firma E.F. Walcker & Co. Ludwigsburg Württemberg și a fost inaugurată la 22 aprilie 1939 printr-un concert susținut de Franz Schütz, director al Hochschule für Musik din Viena.

Muzeul Național de Istorie a României

Muzeul Național de Istorie a României este cel mai important muzeu al statului român. Deține obiecte cu valoare istorică descoperite pe teritoriul actual al României din timpuri preistorice și până în perioada contemporană.

Muzeul a fost înființat în anul 1970, cu scopul de a ilustra evoluțiile culturale înregistrate de-a lungul tuturor epocilor istorice în spațiul geografic al României de azi. Sediul său este Palatul Poștelor de pe Calea Victoriei.[

Este cel mai important muzeu de istorie și arheologie din România, atât prin mărime (suprafață desfășurată) cât și prin patrimoniu; este, de asemenea, unul dintre cei mai importanți actori ai arheologiei românești contemporane și lider al arheologiei preventive (noțiune care se referă la săpăturile arheologice asociate unor investiții, pentru prevenirea distrugerii de patrimoniu istoric). Instituția are un site cuprinzător, inclusiv o scurtă fișă a istoriei proprii, descrierea structurii organizatorice (inclusiv scurte prezentări ale personalului de specialitate), pagini descriind evenimente, expoziții etc.)

Lucrările de construcție efectivă a Palatului Poștelor au început în 1894, la punerea pietrei de temelie fiind prezenți, în cadrul unei ceremonii, regele Carol I al României, prim-ministrul Lascăr Catargiu, miniștrii cabinetului, prefectul poliției și primarul Capitalei.

Planurile Palatului Poștelor și Telegrafului au fost realizate de arhitectul Alexandru Săvulescu în stil neoclasic, care amintește de arhitectura palatului poștelor din Geneva. Fațada principală are trepte pe toată lungimea ei și un portic susținut de 10 coloane dorice. Extremitățile, formate din două volume proeminente, sunt înălțate și acoperite de câte o cupolă. Palatul a fost inaugurat în anul 1900, pentru beneficiarul său inițial, Poșta Română.

Muzeul Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român este unul dintre cele mai diversificate muzee din familia europeană a Muzeelor de Arte și Tradiții Populare. Este situat în București pe Șoseaua Kiseleff, la numărul 3, lângă Piața Victoriei. Clădirea unde se află actualul muzeu a fost construită în perioada 1912-1941, după planurile arhitectului N. Ghica-Budești.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român împlineşte 23 de ani de la refondare | Gogea's Blog

În 1953, clădirea adăpostea Muzeul Lenin-Stalin, apoi, Muzeul Partidului, iar, de la 5 februarie 1990, în clădire a fost reinstalat Muzeul, înființat în 1906, redenumit Muzeul Țăranului Român.

Palatul Parlamentului

Palatul Parlamentului din București, România (cunoscut înainte de revoluția din 1989 sub numele de Casa Republicii sau Casa Poporului), măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălțime, și 92 m sub pământ realizat în spiritul arhitecturii realist socialiste. Are 9 niveluri la suprafață și alte 9 subterane. Conform World Records Academy, Palatul Parlamentului este a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume, și cea mai grea clădire din lume.

Un deputat USR propune demolarea zidului din jurul Parlamentului: „Acest spațiu trebuie redat poporului”

După cutremurul din 1977 Nicolae Ceaușescu a ordonat „reconstruirea” Bucureștiului ca un nou oraș, de sine stătător. În anii 1978-79 a avut loc un concurs la nivel național pentru reconstruirea Bucureștiului. Concursul a durat aproape 4 ani și a fost câștigat de Anca Petrescu, o tânără arhitectă de numai 28 de ani, care a fost numită arhitect șef a acestui proiect excepțional de controversat.

Șantierul propriu-zis a început în anii 1980 cu demolarea a peste 7 km² din vechiul centru al capitalei și relocația a peste 40.000 de oameni din această zonă. Între clădirile dispărute se numără Mănăstirea Văcărești, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naționale, Stadionul Republicii etc. Lucrările s-au efectuat cu munca forțată a militarilor în termen și astfel costul a fost redus la minimum.

Acest proiect de reconstruire a Bucureștiului, cuprindea o serie de clădiri cum ar fi: Palatul Parlamentului – Casa Republicii, Ministerul Apărării Naționale, Casa Radio, Hotelul Marriott – Casa de Oaspeți, Casa Academiei Române, Parcul Izvor și Bulevardul Unirii – Victoria Socialismului. În 1989 costurile clădirii erau estimate la 1.75 miliarde dolari SUA, iar în 2006 la 3 miliarde euro.

Palatul Cercul Militar Național

Palatul Cercul Militar Național este o clădire din București care găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei române, cu profil cultural-educativ, artistic, recreativ-distractiv, precum și de imagine, reprezentare și protocol.

Lucrările pentru construcția Palatului Cercului Militar Național au început în anul 1911, deși terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898.

Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar Național a fost arhitectul român Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu Victor Ștefănescu și Ernest Doneaud. Unele din decorațiunile interioare și exterioare la noua construcție a Cercului Militar, inclusiv cei doi mari vulturi plasați spre a fi protectori ai panoului cu firma instituției, au fost executate de sculptorul Ion Schmidt Faur.

Fantana rosie la Cercul Militar - nwradu blog

Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofițerilor din garnizoana București, organizație a ofițerilor români înființată în 15 decembrie 1876. Fondurile necesare au fost adunate din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor (circa 80%), precum și din subvenții de stat și împrumuturi rambursabile. Palatul Cercului Militar Național a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăștinos.

Arcul de Triumf

Arcul de Triumf este un monument situat în partea de nord a Bucureștiului, în sectorul 1, la intersecția șoselei Kiseleff cu bulevardele Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Alexandru Constantinescu. Monumentul, proiectat de Petre Antonescu, a fost construit în perioada 1921-1922, renovat în perioada 1935-1936, și din nou renovat începând din 2014. El comemorează victoria României în Primul Război Mondial.

Arcul de Triumf are 27 m înălțime, cu o singură deschidere și este de formă paralelipipedică. Machetele au fost executate de artiști plastici, iar pentru cioplirea marmurei de Rușchița, pe lângă sculptorii autohtoni, s-a apelat și la un număr de zece sculptori din Italia.

Palatul Telefoanelor

Palatul Telefoanelor este o clădire reprezentativă a Bucureștiului, aflată în centrul capitalei, pe Calea Victoriei. În prezent este sediul Telekom. Palatul, înalt de 52,5 m, a fost construit între anii 1929 – 1934 într-un stil specific zgârie-norilor americani, având caracteristici reprezentative ale stilului Art Deco. Până în 1956 a fost cea mai înaltă clădire din București. Construcția a înregistrat și o premieră, ea fiind prima clădire înaltă cu schelet metalic din România. Edmond van Saanen Algi, unul din cei trei arhitecți semnatari, era de origine olandeză, stabilit în România, și este autorul mai multor clădiri reprezentative din București (cum ar fi Academia de Studii Economice).

Fișier:Bucuresti, Romania, Calea Victoriei nr. 37, sect. 1, Palatul Telefoanelor.JPG - Wikipedia

Întrucât de-a lungul timpului clădirea a fost afectată de multe evenimente, ca de exemplu bombardamentul aliaților din 1944, cutremurele din 1940, 1977, 1986 și 1990, în anul 1995 s-a început o amplă consolidare a structurii sale, după proiectul specialistului in structuri, prof. ing. Alexandru Cișmigiu, realizată de firma de proiectare „Proiect București” și care a durat 10 ani.

Palatul telefoanelor a fost construit pe locul fostelor case ale boierului Oteteleșanu, care găzduiseră faimoasa cafenea literară și loc de întâlnire al protipendadei bucureștene, „Terasa Oteteleșanu”.

Casa Capșa

Casa Capșa este un complex hotelier care este compus din hotel, restaurant, săli de conferință, saloane private, cofetărie celebru în București. Este situată pe Calea Victoriei, colț cu strada Edgar Quinet, peste drum de Cercul Militar Național.

Situată pe Calea Victoriei, la intersecția cu strada Edgar Quinet, în apropiere de Cercul Militar Național, este hotel, cofetărie, cafenea și restaurant. Era cea mai mare firmă de restaurante și cofetării de la noi, ajunsă vestită în toate centrele Europei, în istoria culturală a orașului cafeneaua rămânând cea mai cunoscută, un loc al boemei bucureștene.

Casa Capșa - Wikipedia

Pe locul ocupat astăzi de clădire erau situate, la sfârșitul sec. XVII, casele și curtea boierului Radu Slătineanu. În 1830, italianul Eronimo Momolo (fost bucătar al domnului Grigorie IV Ghica) a cumpărat casele și, în sala de jos, a deschis un birt vestit prin mâncărurile italo-orientale, iar prin 1836, deasupra birtului, o sală de bal, cunoscuta sală „Momolo” sau „Slătineanu”, unde aveau loc cele mai frumoase baluri din Capitală. Clădirea a fost cumpărată în 1868 de frații Capșa, Constantin și Grigore. Ei deschid aici Cofetăria „La doi frați, Constantin și Grigore Capșa”. În 1876 Constantin s-a retras din această asociere, rămânând numai Grigore. Alături de cofetărie, acesta a ridicat și un hotel (în 1886) și apoi Cafeneaua „Capșa” (în 1891).

Palatul CEC

Palatul Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie (cunoscut de obicei ca Palatul CEC, după denumirea ulterioară a instituției) este o clădire din București, situată în Calea Victoriei, față în față cu Palatul Poștelor, construit în aceeași perioadă.

Piatra de temelie a Palatului CEC a fost pusă în 8 iunie 1897, în prezența Regelui Carol I al României și a Reginei Elisabeta.

Palatul CEC: Obiective turistice Bucureşti - Deștepți.ro

Până în 1875, în acel loc se aflaseră mănăstirea și hanul „Sfântul Ioan cel Mare”. Datând din secolul al XVI-lea, așezămintele au fost restaurate de Constantin Brâncoveanu în anii 1702 – 1703 pentru ca apoi, degradându-se, să fie demolate în anul 1875. Actuala clădire a fost ridicată după demolarea primului sediu al Casei de Depuneri (ridicat la rândul lui în locul mânăstirii).

Realizată după planurile arhitectului Paul Gottereau, cu elemente specifice din arhitectura franceză de la sfârșitul secolului XIX, Palatul CEC a fost terminat în anul 1900. În prezent, palatul găzduiește sediul CEC Bank, urmașa vechiului CEC.

Palatul Crețulescu

Palatul Crețulescu (cunoscut și sub grafia Palatul Kretzulescu) este un palat istoric neogotic amplasată lângă Parcul Cișmigiu din București, sector 1, situat în partea dinspre strada Știrbei Vodă, la numărul 39.

Elena Kretulescu (1857-1930), descendentă a două mari familii boieresti, fiica Mariei Filipescu și a vornicului Constantin Kretzulescu, născută în 1857 la Paris, a moștenit terenul și casele din Bucuresti ale tatălui său, construite în 1718. La începutul secolului al XX-lea, în 1902, ea l-a angajat pe ahitectul Petre Antonescu (1873-1965), să realizeze planurile pentru construirea unei clădiri mai mari, în stilul Renașterii franceze cu influențe baroce. Ridicarea palatului s-a desfășurat pe o perioadă de doi ani.

Palatul Cretulescu - Strada Stirbei Voda - Bucurestiul meu drag

Iubitoare a naturii și florilor, Elena Kretzulescu a construit în aripa dreaptă a palatului o seră. Scara monumentală a palatului ducea într-un parc mare, amenajat după gusturile Elenei Kretzulescu. “În jurul palatului, Elena Kretzulescu a amenajat un parc în suprafață de aproape două hectare, cu terase, fântâni arteziene, bazine, izvoare și poduri” (actualul parc Cismigiu) Grajdurile se aflau în partea de vest a palatului, unde se găseau și spălătoria și camerele pentru personalul de serviciu.

În 1927 Primăria Capitalei a cumpărat palatul de la Elena Kretzulescu, în vârstă de 70 ani, care nu mai putea să-l întrețină. În anii urrmători, spațiul a adăpostit Muzeul de Artă Religioasă. Nu se cunosc detalii despre ce s-a intamplat cu Palatul în perioada 1948-1972, în afara mențiunii că ar fi găzduit “diverse instituții”.

Începând cu 21 septembrie 1972, este sediul UNESCO-CEPES, Centrului European de Învățământ Superior al UNESCO (cunoscut drept CEPES după abrevierile din limba franceză, Centre Européen pour l’enseignement supérieur). Palatul a fost renovat în anul 2003. Clădirea aparține astăzi Ministerului Educației și nu este deschisă pentru public.

Biserica Stavropoleos

Biserica Stavropoleos este o biserică ortodoxă, construită în stil brâncovenesc, în centrul orașului București. Hramul bisericii este Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil. Numele Stavropoleos este forma românească a cuvântului grecesc Stauropolis, care se traduce prin „Orașul Crucii”.

File:Bucuresti, Romania. BISERICA STAVROPOLEOS. Vedere laterala. (B-II-a-A-19464).jpg - Wikimedia Commons

Biserica a fost înălțată în 1724, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat (domnitor al Țării Românești, 1719-1730), de către arhimandritul Ioanichie Stratonikeas, originar din Epir. În curtea hanului său, construit în 1704, Ioanichie a zidit biserica și o mănăstire, susținută economic din veniturile de la han (o situație frecvent întâlnită în epocă). În 1726 starețul Ioanichie a fost ales mitropolit al Stavropolei și exarh al Cariei. Mănăstirea pe care a construit-o poartă de atunci numele Stavropoleos, după numele vechiului scaun.

Palatul Cantacuzino

Palatul Cantacuzino este situat pe Calea Victoriei nr. 141, în București. A fost construit după planurile arhitectului Ion D. Berindey în stilul francez Beaux Arts, pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost președinte al Consiliului de Miniștri, poreclit „Nababul” pentru fabuloasa sa avere. După moartea „Nababului”, clădirea a revenit fiului său Mihai care, decedând în 1929, a lăsat-o prin testament soției sale Maruca, recăsătorită în decembrie 1939 cu George Enescu.

Palatul Cantacuzino a fost locul unde în 10 august 1913 s-a semnat Pacea de la București, de la finalul celui de al doilea Război Balcanic, prin care s-a stabilit ca România să preia Cadrilaterul.

Palatul Cantacuzino (București) - Wikipedia

Edificiul a găzduit în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial președinția Consiliului de Miniștri (guvernul român).

În anul 1956, în Palatul Cantacuzino a fost inaugurat Muzeul Memorial „George Enescu” dedicat marelui compozitor român, devenit după 1990 muzeu național.

Medievistul Victor Eskenasy a semnalat în 2019 starea de degradare în care a ajuns întregul ansamblu al palatului. Casa memorială din spatele palatului, în care au trăit Enescu și Maruca Cantacuzino, a fost golită de obiectele muzeale și se află în pericol de prăbușire.

Palatul Cotroceni

Palatul Cotroceni este o reședință regală din București, care servește azi ca sediu al Președinției României. Se află în sectorul 6, pe Bulevardul Geniului nr. 1-3. O parte a palatului este deschisă vizitelor publicului din 27 decembrie 1991, când a fost inaugurat Muzeul Național Cotroceni.

În anul 1679 domnul Șerban Cantacuzino a ridicat pe dealul Cotrocenilor o mănăstire. Biserica și anexele mănăstirești au fost ridicate în decurs de doi ani. Opera lui Șerban Cantacuzino a fost continuată de Constantin Brâncoveanu, care a poposit adeseori la mănăstire. În 1862 Alexandru Ioan Cuza a hotărât să utilizeze Mănăstirea Cotroceni ca reședință domnească de vară.

Muzeul National Cotroceni

La începutul domniei, Principele Carol I al României primește ca reședință de vară vechile case domnești de la Cotroceni. Carol I hotărăște să construiască în incinta mănăstirii un palat, în folosința moștenitorilor Coroanei, care să-i servească drept reședință oficială în București. Planurile edificiului au fost realizate de arhitectul Paul Gottereau în stil clasic venețian. În mai 1883 se deschide Guvernului un credit de 1 700 000 de lei pentru dărâmarea vechilor case domnești și construirea palatului de la Cotroceni. Construcția a început în anul 1888. Mai târziu, arhitectul român Grigore Cerchez a reconceput aripa nordică în stil național romantic, adăugând o sală mare, cu o terasă deasupra și două foișoare cu coloane, dintre care unul era replica faimosului foișor de la Mănăstirea Hurezi. Principesa Maria și Principele Ferdinand s-au mutat la Cotroceni în martie 1896.

Între anii 1949 – 1976, Palatul Cotroceni a devenit Palatul Pionierilor. Avariat în timpul cutremurului din 1977, lucrările de restaurare au durat aproximativ 10 ani, fiind coordonate de arhitectul Nicolae Vlădescu. În anul 1984, la ordinul președintelui Nicolae Ceaușescu a fost demolată biserica mănăstirii, ridicată de Șerban Cantacuzino. Palatul Cotroceni a devenit după Revoluția română din 1989 reședința oficială a Președintelui României.

Hanul lui Manuc

Hanul Manuc (sau Hanul lui Manuc), este unul dintre cele mai importante obiective turistice din București, monument istoric, loc de petrecere a timpului liber, în restaurantele, cafenelele și magazinele pe care le găzduiește în zilele noastre. Se prevede, ca în viitor, prin eforturile moștenitorilor, să-și recapete și menirea de hotel.

Întemeietorul său, Manuc Bei (Manuc Mârzaian), s-a născut în 1769 la Rusciuc. În vremea sultanului Mustafa al IV-lea a obținut demnitatea de dragoman. În anul 1808 a fost numit, simbolic, Bei al Moldovei.

Hanul Manuc este locul unde a fost semnat Tratatul de la București din 1812 în urma căruia a rezultat ocuparea teritoriului Principatului Moldovei dintre Prut și Nistru de către Imperiul Rus.

2012-04-10-hanul-lui-manuc – The Romania Journal

În 1806, Manuc ajunge în capitala Țării Românești, și este silit să se stabilească aici pe termen lung din pricini legate de războiul ruso-turc. În a doua jumătate a aceluiași an începe construcția hanului, ce va fi terminată în 1808. La vremea aceea, arhitectura sa era destul de inovativă, deoarece Manuc dorea ca hanul său să nu aibă alura de fortăreață a celor din secolul al XVIII-lea.

Terenul pe care este construit a aparținut, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Curții domnești. Odată cu acest teren Manuc Bei mai cumpără și alte moșii: Dragomireștii din Vale, Dragomireștii din Deal, Curtea Veche, Bolasca, Trămudeasca, Giulești, Popești, Mudurgan, Brobodeț, Hagi-Gheorghe, Cuhnești, și altele, pomenite în testamentul său din 1815.

Casa Scânteii

Casa Scânteii (cunoscută inițial drept Casa Scînteii – numele se scrie cu „î”, după modelul ortografic de inspirație sovietică, adoptat în 1953), în prezent denumită Casa Presei Libere, este o clădire situată în nordul orașului București, la intrarea în cartierul Băneasa. Numele construcției (care adăpostea principala tipografie a țării) provine din denumirea ziarului Scînteia, principalul instrument de propagandă scrisă al Partidului Comunist Român.

Între anii 1956–2007, clădirea a deținut recordul de cea mai înaltă structură din oraș.

Terenul pe care se găsește azi Casa Scînteii constituia partea dreaptă a Hipodromului Băneasa, o construcție reprezentativă a vechiului București (partea stângă se afla pe amplasamentul Complexului ROMEXPO). Sub regimul comunist, hipodromul a fost demolat în două etape (partea dreaptă în 1952, partea stângă în 1960), anume pentru a se face loc noilor clădiri, dar și cu scopul ascuns de a înlătura unul din locurile unde se aduna frecvent protipendada bucureșteană anticomunistă.

Clădirea a fost concepută inițial sub denumirea de Complexul Casa Scânteii, fiind ridicată în 5 ani (1952–1957). Între 1949 și 1954, șef de proiect a fost Panaite Mazilu. Construcția era destinată publicării presei de stat și în special a ziarului Scînteia, „organ” al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. Antena de pe această clădire a susținut pentru o vreme, începând din 1956, emițătorul Televiziunii Române.

Casa Scânteii - Wikipedia

În perioada 21 aprilie 1960 – 4 martie 1990, pe platoul din fața Casei Scînteii s-a aflat Statuia lui Lenin din București, o expresie greoaie, în bronz, a dictaturii comuniste de inspirație sovietică. În mod simbolic, pe 30 mai 2016, în exact același loc a fost amplasat Monumentul „Aripi”, un monument închinat eroilor rezistenței anticomuniste din România.

După anul 1989, Casa Scânteii a devenit cunoscută sub denumirea de Casa Presei Libere.

Spitalul Colțea

Spitalul Clinic Colțea este un spital din București situat în sectorul 3 al municipiului. Unitate medicală cu tradiție, spitalul a fost locul în care au profesat mari nume românești în domeniul medical precum Nicolae Crețulescu, cel care a pus aici bazele școlii de microchirurgie. Spitalul Colțea a fost una din primele baze de învățământ medical din România.

File:Bucuresti, Romania. SPITALUL COLTEA (B-II-m-A-18220.02).jpg - Wikipedia

A fost primul spital din București, construit la 14 decembrie 1704, din inițiativa spătarului Mihai Cantacuzino, pentru a fi un spital pentru săraci. Organizarea și funcționarea spitalului s-a făcut după modelul spitalului Ospedale di S. Lazzaro e Mendicanti din Veneția.
În anul 1716 este menționat ca farmacist la Spitalul Colțea Johann Stanislaus Gratovsky.
Primele spitale nu reprezintă spitalele de astăzi ci sunt instituții specializate în problemele oamenilor săraci bolnavi sau infirmi. Primul astfel de loc din Țările Române extracarpatice ia naștere în prima jumătate a secolului al XVII-lea în Suceava dar poate cele mai interesante și importante sunt Colțea, Pantelimonul și spitalul Sf. Spiridon din Iași. Cele trei așezăminte sunt mari complexuri monastice unde săracul își păstrează valoarea spirituală iar copiii săraci beneficiau de mici, dădeau de pomană oamenilor ce nu se puteau întreține, ajutau în fiecare an fete sărace să se mărite, contribuiau la răscumpărarea prizonierilor și plăteau taxele de hirotonisire preoților săraci. Mănăstirea Colțea a fost construită la sfârșitul secolului al XVII-lea sau la începutul secolului al XVIII-lea de către familia Cantacuzino prin spătarul Mihai Cantacuzino. Ca majoritatea spitalelor ridicate pentru săraci în această perioadă rolul pe care îl are acest așezământ este acela de a-i ajuta pe cei bogați să își răscumpere greșelile ajutându-i pe săraci. Și în Țările Române săracii nu au alt rol decât de a-i ajuta pe cei bogați să-și găsească iertarea păcatelor. Spitalul era gestionat de opt epitropi, patru primari și patru secundari, care erau supravegheați de marele vornic și marele logofăt, aceștia supravegheau, dar nu puteau să intervină, sarcina lor era de a media relația dintre epitropi și domnie. Cei patru epitropi primari țineau evidențele contabile și răspundeau în fața celor secundari o dată pe an, aceștia erau iertați de dările către vistieria regală.

Arenele Romane

Arenele Romane reprezintă un complex construit în Parcul Carol I, din București, destinat spectacolelor în aer liber. Dupa 1948 parcul a primit numele de Parcul libertății, teatrul fiind și el redenumit în Arenele Libertății.

Teatrul de vară, construit după model roman, a fost ridicat de arhitectul Leonida Negrescu, colaborator la proiectul Ateneului Român, și de inginerul Elie Radu, fiind închinat latinității poporului român. La lucrări a contribuit și inginerul George Constantinescu. Teatrul a fost construit împreună cu un complex de clădiri pentru „Expoziția generală română”, din 1906, dedicată împlinirii a 40 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol I al României. La inaugurarea Arenelor Romane, festivitățile oficiale s-au încheiat cu spectacolul „Povestea Neamului”, de Vasile Leonescu și T. Duțescu-Duțu, care prezenta întreaga istorie a neamului românesc, de la intrarea lui Traian în Dacia, până la Războiul de Independență.

Pogo si wall of death la Arenele Romane. Cum a fost la concertul Korn | Stiri Evenimente Muzicale

În 1966 au fost inițiate lucrări de „modernizare” care au durat doi ani. Cu această ocazie, a fost închis amfiteatrul, iar scena a fost înălțată și acoperită. Peste gazon s-a turnat beton, iar în spatele scenei s-au construit birouri pentru personalul administrativ. Partea nouă a porticului a fost închisă cu geamuri mari. Fosta lojă regală a fost mărită de la patru la șase încăperi, putând astfel adăposti 50 de scaune față de cele 10 din 1906. Cu ocazia modernizării a fost înlăturat orice însemn sau ornament care aducea aminte de perioada monarhică. Acoperișul lojei a fost refăcut, iar sub terasă a fost amenajată o cameră de proiecții pentru film.

În vara anului 1981 au fost finalizate noi lucrări de renovare în Parcul Carol și Arenele Romane, după planurile Institutului Proiect București. După renovare, Arenele aveau o capacitate de 3.500 de locuri. După terminarea renovării, Arenele Romane au fost vizitate de Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu, însoțiți de Gheorghe Pană, primarul Capitalei.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed