După cum explică Adrian Bența, metodele sunt multiple însă cele mai des întâlnite sunt: metoda prețurilor de transfer prin care se achiziționează bunuri și servicii de la societăți-mamă la prețuri supraevaluate sau se vând către societățile mamă bunuri și servicii la prețuri mai mici decât prețul pieței și cu o anumită componentă de ilegalitate când se achiziționează servicii fictive de consultanță, management și alte servicii ce nu sunt foarte concret cuantificabile sau necesare societăților din România; metoda îndatorării societăților din România când societatea din țară primește împrumuturi de la societatea mamă și achită dobânzi la aceste împrumuturi, evident dobânzile erodând profiturile; plăți de redevențe pentru diverse drepturi de folosință. Societatea-fiică din România plătește firmei mamă dintr-o altă țară europeană pentru utilizarea unei anumite mărci de comerț, bunuri, tehnologii sau brevete de invenții, o anumită sumă de bani – redevență, cheltuială deductibilă la calculul impozitului pe profit, scrie economica.net