Casa ecologica din baloti de paie

În satul Ghilea, comuna botoşăneană Şendriceni, la circa şapte kilometri de oraşul Dorohoi, este probabil ultimul loc unde s-ar aştepta cineva să găsească un exemplu de arhitectură ecologică realizat cu materiale alternative, pus în practică de un arhitect francez pentru un localnic. Cu toate acestea pe o costişă, chiar la intrarea în sat se află o casă mare, cu o formă neregulată, cu ferestre uriaşe, cu o prispă încă neterminată, cu pereţi de lut, dar mai ales, cu pământ pe acoperişul plat. Casa, deţinută de un localnic din Ghilea, este o pată de culoare în peisajul dominat de locuinţe înghesuite din chirpici sau cu etaj, standard, din BCA sau din cărămidă.

„Să vedeţi cum o să arate după ce face peisagistul toată treaba şi amenajează tot ce înseamnă spaţii verzi!“, spune mândru Bogdan (28 de ani), proprietarul casei, care locuieşte aici din toamna anului trecut. Ridicarea efectivă a locuinţei s-a întins pe durata a doi ani. Localnicii nu se mai miră. De când văd construcţia în satul lor, o denumesc simplu: casa de paie.

Într-adevăr, casa lui Bogdan este din paie. Baloţi compactaţi de paie, tencuiţi cu lut şi aşezaţi pe o structură de lemn. De altfel, paiele compactate au devenit şi în România, ca peste tot în Europa, o soluţie de material alternativ de construcţie foarte apreciat de arhitecţi.

„Toţi arhitecţii din Bucureşti sau din străinătate cărora le-am cerut sfatul mi-au spus că, dacă vreau eficienţă energetică şi o casă ecologică bună pentru sănătate, dar nu foarte scumpă, să optez pentru baloţii de paie“, explică Bogdan. Proprietarul spune exact cum a luat naştere această casă şi, practic, cum este construită. „S-a turnat o fundaţie din beton, acesta este singurul material care nu este ecologic. Peste fundaţie, s-a făcut o structură de lemn, bineînţeles, tratată cu tot ce trebuie şi ignifugată. Apoi, baloţii de paie compactaţi, în straturi foarte groase, stivuiţi, ca să îmbrace structura din lemn. Peste ei, la exterior, s-au pus cinci staturi de tencuială de lut. Pereţii din interior sunt făcuţi din trei straturi de chirpici şi tencuiţi cu lut“, explică Bogdan.

Articolul integral pe adevarul.ro

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed