Cât cash este în România

„Numărul total de bancnote aflate în afara sistemului bancar la sfârşitul anului 2014 a fost de 927,3 milioane bucăţi, cu 13 la sută peste cel de la finele anului 2013”, scriu oficialii Băncii Naționale a României (BNR), în raportul oficial pentru anul trecut, publicat ieri.

 

Money.ro a calculat cât anume reprezintă ca volum această cantitate de bancnote. Este vorba despre 1.081,6 metri cubi. Dacă ar fi adunate toate bancnotele care se află în circuație într-un singur loc, acestea ar ocupa aproape 14 vagoane dintr-un tren de marfă Hbikk(ll)s care are un volum de 78 m3 pe vagon.

 

Dacă ar fi transportate cu vagoane de tip Hbbillnss, care au un volum util de transport de 121,7 m3, atunci toate bancnotele din România ar putea fi transportate cu ajutorul a nouă vagoane.

 

Bancnota de 100 lei, cea mai mare creștere

 

Creşteri ale numărului de bancnote aflate în afara sistemului bancar s-au înregistrat la toate cupiurile. Însă cea mai mare majorare a fost consemnată în cazul bancnotei de 100 lei (+22,3%), astfel că ponderea acesteia în numărul total de bancnote a fost cu 1,6 puncte procentuale mai mare faţă de 2013, spune BNR.

 

O creştere semnificativă a numărului de bancnote aflate în afara sistemului bancar s-a constatat şi la cupiura de 50 lei (+15,7%), de asemenea reflectată într-o modificare ascendentă a ponderii (cu 0,4 puncte procentuale). Cele două cupiuri au fost singurele ale căror ponderi în numărul total de bancnote aflate în afara sistemului bancar s-au majorat faţă de 2013, o contribuţie revenind rolului lor crescut în alimentarea ATM-urilor.

 

Potrivit băncii centrale, la finele anului trecut , cupiura de un leu deţinea cea mai mare pondere în numărul total de bancnote, respectiv 30,7 la sută, urmată de cea de 100 lei (cu 21,4 la sută), cea mai puţin folosită bancnotă în afara sistemului bancar fiind cea de 500 lei, cu o pondere de sub 1 la sută în numărul total de bancnote.

 

Cât numerar circulă în România

 

Numerarul aflat în afara sistemului bancar a continuat să crească, pe parcursul anului trecut, cu un avans de 14,7%, până la o valoare de peste 43 miliarde lei, în creștere cu 2,4 puncte procentuale față de 2013.

 

Referitor la monede, la sfârșitul anului 2014, se aflau în circulație în afara băncilor aproximativ 2,75 miliarde de monede.

 

Conform BNR, la finele anului 2014, numărul de monede existente în afara sistemului bancar a fost cu 13,8% mai mare faţă de cel de la finele anului 2013, iar din punct de vedere valoric, numerarul sub formă de monedă metalică a crescut cu 12,4%.

 

„Nivelul ridicat la care s-a menţinut cererea de monedă metalică a fost determinat, în principal, de continuarea politicii de extindere a reţelelor lanţurilor de magazine de tip discount şi de implementarea practicilor specifice operaţiunilor de încasări şi plăţi cu numerar desfăşurate în relaţia cu clienţii, ce implică utilizarea de cantităţi importante de monedă pentru acordarea restului. Un alt factor care a contribuit la creşterea solicitărilor de monedă metalică a fost dezvoltarea reţelei de echipamente automate de distribuire a produselor alimentare de mică valoare sau de plată a unor servicii de mică valoare”, precizează oficialii băncii centrale.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed